Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Arii protejate ale României. Parcul Natural Defileul Mureșului Superior

Arii protejate ale României. Parcul Natural Defileul Mureșului Superior

Parcul Natural Defileul Mureșului Superior este o arie protejată situată în estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Mureș.

Zona a fost declarată arie protejată în anu 2007 și are o suprafață de 9.156 de hectare.

Defileul Deda-Topliţa care străbate parcul are o lungime de 33  de kilometrim şi formează limita dintre Munţii Călimani şi Munţii Gurghiu.

Parcul este bogat în vegetație cu specii montane de păduri amestecate și în plante diverse, dintre care unele foarte rare.

În această zonă întâlnim Coada Zmeului, o specie de plantă acvatică rară. Planta este de dimensiuni reduse, rareori trecând de 35 de centimetri, care înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii.

Accesul în Parcul Natural Defileul Mureșului Superior se face pe drumul național DN15 pe ruta: Reghin - Brâncovenești - Vălenii de Mureș - Dedaș Bistra Mureșului.

În vecinătatea parcului se află și câteva obiective turistice printre care Biserica de lemn "Sf. Nicolae" din Răstolița, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric sau Mănăstirea de călugări de la Toplița, construită în anul 1924 de către Miron Cristea.

Mănăstirea adăpostește un muzeu cu colecții de carte veche bisericească, icoane vechi și obiecte de cult.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri