Jurnalul.ro Ştiri Justitie Aristotel Căncescu, din nou în arest la domiciliu

Aristotel Căncescu, din nou în arest la domiciliu

Aristotel Căncescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Brașov, este din nou în arest la domiciliu, după ce magistrații Curții de Apel Brașov au admis miercuri solicitarea procurorilor DNA, înlocuind măsura controlului judiciar.

În data de 20 mai, judecătorii Tribunalului Brașov, instanța unde se află pe rol dosarul lui Aristotel Căncescu, au respins cererea procurorilor DNA Brașov de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive. Procurorii au făcut recurs, iar Curtea de Apel a decis miercuri luarea măsurii arestului la domiciliu față de Aristotel Căncescu.

"Înlocuirea măsurii preventive de control judiciar cu măsura arestului la domiciliu vine după ce Aristotel Căncescu a trimis trei adrese la Consiliul Județean prin care arăta că nu este și nu a fost acționar la săptămânalul Brașovul Tău", a declarat pentru AGERPRES avocatul lui Aristotel Căncescu, Nicolae Vasilescu.

Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în luna decembrie 2014 de către DNA Brașov, fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracțiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influență și instigare la tentativă la abuz în serviciu. El a fost arestat preventiv în perioada decembrie 2014 — februarie 2015, fiind plasat în arest la domiciliu printr-o decizie definitivă a Curții Supreme. La jumătatea anului trecut, Tribunalul Brașov a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

Procesul în care este judecat Aristotel Căncescu continuă la Tribunalul Brașov cu audierea martorilor și administrarea de probe.

Subiecte în articol: aristotel cancescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri