Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata pakistaneză denunță verdictul, în cazul condamnării la moarte a fostului preşedinte Pervez Musharraf

Armata pakistaneză denunță verdictul, în cazul condamnării la moarte a fostului preşedinte Pervez Musharraf

Armata pakistaneză a denunţat marţi o „negare a justiţiei”, după condamnarea la moarte în contumacie, pentru „înaltă trădare”, a fostului preşedinte Pervez Musharraf, aflat în exil în Dubai, relatează AFP.

„Procedura legală normală pare să fi fost ignorată”, se arată într-un comunicat de presă al armatei, care critică în special „refuzul dreptului fundamental la apărare” al generalului.

Pervez Musharraf „nu poate fi cu siguranţă niciodată un trădător”, a subliniat armata, adăugând că verdictul a provocat „multă supărare şi durere” în rândurile sale.

Un tribunal special din Pakistan l-a condamnat marţi la moarte în contumacie pe fostul preşedinte Pervez Musharraf, aflat la putere între 1999 şi 2008, pentru înaltă trădare şi subminarea Constituţiei ţării, notează dpa, Reuters şi AFP.

Musharraf era judecat pentru înaltă trădare pentru impunerea stării de urgenţă în 2007, când a suspendat Constituţia şi i-a încarcerat pe judecătorii Curţii Supreme care nu au acceptat decizia.

Pervez Musharraf, care trăieşte în exil în Dubai, l-a răsturnat de la putere în 1999 pe prim-ministrul de la acea vreme, Nawaz Sharif, printr-o lovitură de stat militară sângeroasă şi a obţinut un rol important pe scena mondială după ce s-a alăturat campaniei antiteroriste conduse de SUA în Afganistan.

AGERPRES

Subiecte în articol: pakistan Pervez Musharraf
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri