Jurnalul.ro Ştiri Observator 200 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de la un bărbat care le vindea pe internet

200 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de la un bărbat care le vindea pe internet

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii au confiscat 200 de kilograme de articole pirotehnice de la un bărbat din București care le-ar fi oferit spre vânzare pe un grup de socializare.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii au identificat un bărbat de 36 de ani, din municipiul București, care ar fi deținut și ar fi oferit spre vânzare, pe un grup de socializare, articole cu conținut pirotehnic.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că într-o locuință din municipiul Slatina bărbatul deținea 2.276 de obiecte de distracție cu conținut pirotehnic.

Întreaga cantitate, în greutate de peste 200 de kilograme, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: articole pirotehnice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri