Jurnalul.ro Ştiri Externe Asia de Sud-Est refuză să devină groapa de gunoi a lumii

Asia de Sud-Est refuză să devină groapa de gunoi a lumii

Cele zece ţări membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) au avertizat joi că nu doresc să devină groapa de gunoi a lumii, după ce statele acestei organizaţii au returnat către ţări precum Canada, Franţa sau Spania containere cu deşeuri importate ilegal, relatează agenţia EFE.

Şefa diplomaţiei indoneziene, Retno Marsudi, a declarat că statele ASEAN sunt unite în demersul de a împiedica trimiterea gunoiului altor ţări către sud-estul Asiei. Ea a asigurat că, în cadrul reuniunii miniştrilor de externe din ţările ASEAN, desfăşurată miercuri la Bangkok, a discutat cu omologii ei pentru a conveni măsuri comune la acest capitol.

Indonezia, Malaezia şi Filipine sunt câteva dintre ţările ASEAN care au returnat în statele de expediţie containere cu tone de deşeuri şi a căror încărcătură nu corespundea celei declarate. 

Blocul statelor ASEAN, format din Myanmar, Brunei, Cambodgia, Filipine, Indonezia, Laos, Malaezia, Singapore, Thailanda şi Vietnam, a semnat în luna iunie o declaraţie comună pentru combaterea poluării cu deşeuri, în special a produselor din plastic, care ajung în mările şi oceanele acestei regiuni unde se află şi unele dintre ţările care deversează în ape mari cantităţi de plastic. 

După ce la finele anului trecut China a interzis importurile de reziduuri din plastic nereciclabile, transporturile cu astfel de deşeuri au fost deviate în mare parte către sud-estul Asiei.

AGERPRES

Subiecte în articol: gunoaie asia de sud-est
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri