Jurnalul.ro Sport Fotbal international Asociația Fotbaliștilor Profesioniști, alarmată din cauza programului încărcat

Asociația Fotbaliștilor Profesioniști, alarmată din cauza programului încărcat

de Redacția Jurnalul    |   

Programul aglomerat din fotbal creează îngrijorări tot mai mari în privința stării de oboseală acumulate de jucători, potrivit directorului executiv al Asociației Fotbaliștilor Profesioniști, Maheta Molango.

Programul aglomerat din fotbal creează îngrijorări tot mai mari în privința protejării jucătorilor, a sănătății acestora, a declarat directorul executiv al Asociației Fotbaliștilor Profesioniști, Maheta Molango, relatează Reuters.

„Simt că am ajuns într-un stadiu în care jucătorii sunt gata să ceară măsuri în justiție pentru a încerca să rezolve problema, pentru că este o stare de lucruri tristă. Cred că este o înfrângere pentru fotbal atunci când jucătorii trebuie să își facă singuri dreptate pentru că nu se simt protejați”, a arătat Molango.

Conform noului format, din sezonul 2024-2025 faza grupelor Ligii Campionilor se va extinde la 36 de echipe de la 32. Fiecare echipă va juca un minim de opt meciuri, toate împotriva unor adversari diferiți.

Cupa Mondială a Cluburilor, planificată pentru 2025 și care va cuprinde 32 de echipe, se va desfășura între 15 iunie și 13 iulie, în timp ce Cupa Intercontinentală se va juca anual începând din 2024.

Datele de desfășurare a Cupei Mondiale a Cluburilor oferă echipelor europene care se califică puțin timp de odihnă între sezoanele 2024-2025 și 2025-2026.

„Cred că autoritățile care ar trebui să protejeze jucătorii și să protejeze jocurile nu fac acest lucru. Ele generează mai multe competiții, generează mai multe venituri în detrimentul jucătorilor”, a mai spus Molango.

El a adăugat că actualul calendar face „fizic, uman, imposibil” ca fotbaliștii să joace la cel mai bun nivel al lor.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri