Jurnalul.ro România inteligentă Asociația Măgurele Science Park: Când parcul tehnologic va fi ridicat, elevii vor dispune de laboratoare

Asociația Măgurele Science Park: Când parcul tehnologic va fi ridicat, elevii vor dispune de laboratoare

La momentul la care Parcul tehnologic va fi ridicat, elevii vor dispune de laboratoare pentru a face teste și a lucra în echipă, explică Mădălin Ioniță, director al Asociației Măgurele Science Park, la Conferința Națională ”Parcul Științific și Tehnologic Măgurele – drumul de la inovație și cercetare la dezvoltare și progres”, organizată de Antena3 și Jurnalul, în cadrul proiectului România Inteligentă.

"Asociația, de la momentul anului 2020, s-a canalizat pe trei piloni - educație, cercetare, mediul de afaceri. Până când proiectul va deveni operațional, la începutul anului 2026, ne îngrijim ca acolo să nu avem o investiție la care să ne întrebăm ulterior, ce facem, cu cine facem. Este adevărat că zona are specificități. Avem laserul, avem platforma de la Măgurele care este una dintre cel emai importante din centrul și estul Europei, dar mai avme și specificitatea regiunii București-Ilfov, financiar, educațional, demografic. Sunt multe elemente care vin în sprijinul unui viitor pentru această investiție. Avem 3-4 ani în care trebuie să adresăm cei 3 piloni", precizează acesta.

"Din punct de vedere  educațional, am investit, ca asociație, pe trei direcții pentru elevi, impirmare 3D, robotică și realitate virtuală. Punem la dispoziția elevilor interesați modul în care ei pot lucra, practic. Pe noi ne interesează elemente de practică, astfel încât, la momentul la  care parcul va fi ridicat, va avea în centrul recrețional, o componentă clară dedicată domeniului educației prin laboratoare, știm ce vrem, știm ce să cerem. Laboratoare prin care să vină să testeze, să lucreze în echipă pentru componenta de educație. Pentru componenta de concentrare a cercetării cu nevoia mediului de afaceri, pentru că și spre asta țintim. Modul în care putem utiliza expertiza existentă în cercetare astfel încât nevoia celor din mediul privat, prin colaborar,e să fie adresată, pentru că mediul privat este în relație directă cu cetățeanul și asigură cerința cetăețanului prin produse, tehnologii. 

Comunitatea noastră este în jur de 200 de parteneri, serviciile noastre sunt gratuite, am acoperit toate institutele pe platforme, 60% reprezintă mediul privat, de la firme mici, la firme mari. Încercăm să creem acest cadru care să ne ajute ca la momentul la care proiectul investițional va fi gata , să garantăm că acolo va fi creat ecosistemul care să asigure că investiția va fi una eficientă. Să deschidem porțiile instituțiilor, organizațiilor care dețin infrastructuri pentru mediul privat. Vreau să cresc încrederea între membrii comunității, cercetători sau business",  spune Mădălin Ioniță.

Subiecte în articol: Magurele
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri