În urmă cu 137 de ani, pe 7 octombrie 1883, a fost inaugurat Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României - regele Carol I şi regina Elisabeta. La vremea aceea, reprezenta un vârf tehnologic, fiind primul castel complet electrificat din Europa. Acum, este unul dintre cele mai importante edificii din România, având caracter de unicat din mai multe puncte de vedere.
Castelul Peleș a fost construit, la dorinţa regelui Carol I, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman şi a fost amenajat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. În anul 1866, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului, iar domnitorul a decis construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, Carol I a cumpărat terenul (1.000 de pogoane), iar lucrările au început în 1873. Pe lângă castel au mai fost construite Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot.
De-a lungul timpului, Peleșul a căpătat o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din Primul Război Mondial, care tocmai începuse) și 1925. Castelul a găzduit și multe personalități - scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost a împăratului al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Tot aici s-a născut, în 1893, Carol al II-lea, primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 25 octombrie 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I.
Muzeu deschis publicului
În ultimii ani ai regimului comunist, Nicolae Ceaușescu a ordonat închiderea domeniului pentru public. Dar după Revoluția din decembrie 1989, Castelul Peleș și Pelișorul au fost reintegrate în circuitul turistic. În prezent, Castelul Peleș este muzeu deschis publicului, iar cele mai importante obiective care pot fi vizitate sunt Holul de Onoare, Biblioteca regală, diversele săli (de arme, de muzică, Florentină, Maură, de teatru etc.) sau Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător și un pupitru pentru audiențe.
Potrivit mai multor surse documentare, între 1875 și 1914 s-au cheltuit la Peleș peste 16 milioane de lei-aur.
EXPLICAȚIE FOTO
Prin valoarea sa istorică şi artistică, Peleșul este unul din cele mai importante monumente de acest fel din Eu