Olympiakos a condus cu 2-0 în prima jumătate de oră și, deși Villa a egalat prin Ollie Watkins și Moussa Diaby, echipa greacă a mai marcat două goluri în repriza a doua pentru a-și asigura un avantaj la îndemână înaintea returului de joia viitoare.
Golul lui El Kaabi din minutul 16, cu stângul, din apropiere, a fost inițial anulat pentru offside, dar apoi acordat după o verificare VAR.
Apoi, internaționalul marocan a redus și mai mult la tăcere Villa Park cu o reușită din pasa lui Daniel Podence, cu care a mărit avantajul în minutul 29, reușind să scape de capcana offside-ului și având timp pentru câteva atingeri înainte de a marca.
Villa a redus din diferență în timpul suplimentar de joc de la sfârșitul primei reprize, când cursa lui Cash pe dreapta l-a găsit pe Diaby, care la rândul său l-a servit pe Watkins din adâncime.
Începutul celei de-a doua reprize a fost întârziat pentru o urgență medicală în tribune, dar la șapte minute după reluare, Diaby a adus egalitatea, marcând dintr-un unghi închis la primul stâlp.
Egalitatea a durat doar patru minute, după ce Douglas Luiz a făcut henț în careu, o lovitură de cap a lui Panagiotis Retsos lovindu-l în cot. El Kaabi l-a învins pe Robin Olsen și și-a completat hat-trick-ul.
Șutul deviat al lui Santiago Hezze în minutul 67 a dus scorul la 4-2, iar insuccesul din acest meci al lui Villa a fost completat de rattarea unui penalty de către Douglas Luiz în minutul 84.
(sursa: Mediafax)