O femeie, angajată în Departamentul de Monitorizare al PSD, a venit, în această după-amiază, îmbrăcată în pijamale, la sediul PSD de pe bulevardul Kiseleff din București și a început să facă scandal. Femeia a spart un geam, iar apoi a început să se taie, a anunțat Antena3.
Totul s-a întâmplat, în această după-amiază, atunci când angajata a venit la sediul PSD îmbrăcată în pijamale. Femeia, în vârstă de 32 de ani, ar fi suferit o cădere nervoasă.
În sediul PSD, aceasta a început să facă scandal și să spargă obiectele dintr-un birou, iar la un moment dat a spart un geam și și-a tăiat inițial părul, iar apoi s-a tăiat la o mână.
Colegii săi au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii, dar și un echipaj medical.
Femeia a fost găsită de polițiști dezbrăcată, fiind imobilizată și predată echipajului medical pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Aceasta va fi transportată la spital pentru a fi consultată.
„Astăzi, în jurul orei 19:30 prin apel 112, Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 32 de ani, se autogresează și provoacă distrugeri la o adresă din sectorul 1”, a transmis Poliția Capitalei,printr-un comunicat.
La fața locului a sosit o patrula de polițisti din cadrul Secției 2 Poliție care a identificat-o pe femeie la scurt timp după ce aceasta și-ar fi provocat mai multe răni la nivelul membrelor inferioare și superioare.