Jurnalul.ro Ştiri Externe O rachetă rusească a lovit o clădire a poliției ucrainene: Un polițist a murit

O rachetă rusească a lovit o clădire a poliției ucrainene: Un polițist a murit

de Redacția Jurnalul    |   

O rachetă rusească a lovit vineri o clădire a poliției din orașul Kryvyi Rih, din centrul Ucrainei, ucigând un polițist și rănind mai multe persoane, a declarat ministrul de interne Ihor Klymenko, citat de Reuters.

Clădirea administrativă a poliției a fost distrusă, iar echipele de salvare au scos mai multe persoane dintre dărâmături după atacul asupra orașului natal al președintelui Volodimir Zelenski, a declarat Klymenko pe Telegram.

El a estimat numărul răniților la 25. Într-o actualizare ulterioară, guvernatorul regional Serhiy Lysak a declarat că aproximativ 40 de persoane au fost rănite.

„Un polițist a fost ucis ca urmare a unui atac rusesc”, a spus Klymenko.

Trei clădiri administrative au fost avariate, iar șapte clădiri rezidențiale, inclusiv un bloc înalt, au suferit pagube, a declarat guvernatorul regional Serhiy Lysak.

Rusia a efectuat, de asemenea, al cincilea atac cu drone în această săptămână asupra regiunii sudice Odesa, unde se află porturile ucrainene de la Marea Neagră și de pe Dunăre, folosite pentru exportul de cereale și alte produse agricole.

„În timpul nopții, teroriștii ruși au atacat regiunea Odesa pentru a cincea oară în această săptămână", a declarat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, pe aplicația de mesagerie Telegram. Oficialii au declarat că apărarea aeriană a doborât 16 din cele 20 de drone lansate de Rusia în cursul nopții.

Kiper a declarat că o clădire nerezidențială a fost avariată de resturi de la o dronă, dar nu a oferit alte detalii. El a raportat că nu au existat victime în regiunea Odesa.

Oficialii au anunțat că Rusia a atacat, de asemenea, regiunea sud-estică Zaporojie și regiunea nord-estică Sumy cu rachete, rănind mai multe persoane. Serviciile de urgență ucrainene au informat că trei persoane au fost rănite în regiunea Sumy.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Kryvyi Rih Ucraina racheta ruseasca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri