Purtătorul de cuvânt al PUSL, Lavinia Șandru, atrage atenția că momentul declanșării atacurilor nu este întâmplător, acestea apărând exact în momentul în care ministrul a demarat procedura legală de numire a șefilor de parchete.
„Ministrul Justiției și-a obținut doctoratul în 2009, teza sa fiind validată inclusiv de CNADTCU și publică de 16 ani. Domnul Marinescu a preluat portofoliul Justiției la finalul anului 2024. Cu toate acestea, atacul USR la adresa sa a fost declanșat exact în momentul începerii procedurii de numire a șefilor de parchete. Nu este o coincidență”, a declarat Lavinia Șandru.
Potrivit PUSL, asistăm la o tentativă de intimidare și de compromitere a unor proceduri legale, cu scopul de a obține control asupra unor instituții esențiale pentru democrație și statul de drept.
În același comunicat, PUSL afirmă că „USR practică un plagiat politic”, acuzând formațiunea că reproduce metodele fostului președinte Traian Băsescu, inclusiv prin presiuni asupra Justiției și tentative de subordonare a instituțiilor statului.
„Toți cei care respectă democrația și statul de drept, indiferent de apartenența politică, au responsabilitatea de a se opune acestei încercări de preluare forțată a destinelor Justiției”, a mai transmis Lavinia Șandru.