În urmă cu un deceniu, se vindeau circa 11 milioane de tablete de algoclamin și fiole în România.
"A fost foarte mult folosit şi exagerat de folosit la noi, şi datorită preţului, şi datorită faptului că nu aveam foarte multe alternative",spune Beatrice Speteanu, farmacist şef.
O investigaţie din Spania scoate la iveală peste 300 de decese în ultimii 30 de ani din cauza consumului de Metamizol, substanța prezentă în Algocalmin.
"Reacţiile adverse sunt mai comune cele cutanate, adică reacţiile adverse pe piele, dar şi ele pot ajunge la un final letal. Sunt reacţii pe şoc anafilactic, inclusiv astm, dar în ceea ce priveşte reacţiile letale, sunt reacţiile hematologice, prin sânge", explică aceasta.
Însă Algocalminul poate distruge globulele albe, cele care apără organismul de infecții.
"Dacă medicul observă scăderea globulelor albe, atunci sigur că nu ar trebui recomandat algocalminul", afirmă Luminiţa Ocroteală, medic hematolog.
Medicamentele care au în compoziţie Metamizol, substanţa activă din Algocalmin, au fost interzise în 9 din cele 27 de ţări UE. În România, acesta este prezent în alte 9 tratamente, majoritatea eliberate doar cu reţetă.
Agenţia Europeană a Medicamentului a solicitat şi României experţi care să ajute la evaluarea riscului pe care îl poate avea Metamizolul. De la ANMDR vor participa mai mulţi specialişti, iar primele rezultate vor fi publicate în septembrie. Medicii recomandă sa anunţăm imediat doctorul de familie dacă avem reacţii adverse la medicamente care conţin Metamizol, potrivit observatornews.ro.