Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că vineri a fost anunţată o grevă la nivel naţional a REMFE şi ADIF (societatea naţională de transport feroviar), precizează MAE.
"Totodată, Poliţia Regională Catalană - Mossos D'Esquadra a emis precizări legate de manifestaţiile preconizate pentru vineri, în Barcelona - Regiunea Autonomă Catalonia, cu privire la faptul că s-ar putea organiza mobilizări care să determine blocări ale circulaţiei rutiere şi transportului public de călători, extinse atât în interiorul Barcelonei, cât şi în împrejurimi", arată sursa citată.
Ministerul român de Externe subliniază că "există posibilitatea ca accesul spre aeroport să fie afectat, chiar întrerupt, date fiind restricţiile de acces înspre şi dinspre Barcelona, în acelaşi timp fiind afectată şi activitatea vamală".
Demonstraţiile pot continua şi în următoarele zile, aspect ce ar putea genera perturbări ale circulaţiei rutiere şi ale serviciilor de transport în comun în zona Barcelonei.
MAE recomandă să se manifeste prudenţă în locurile aglomerate şi să se evite zonele demonstraţiilor care vor avea loc în Barcelona şi în împrejurimi.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 şi Consulatului General al României la Barcelona: +34934181535; +34934340220; +34934344223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Barcelona: +34661 547853.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet barcelona.mae.ro, madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES