Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Codul roșu de vânt afectează transporturile

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Codul roșu de vânt afectează transporturile

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Afacerilor Externe a emis joi o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde sunt aşteptate perturbări în domeniul transporturilor, din cauza vântului puternic.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, în perioada 19 - 21 ianuarie 2023, întreg teritoriul țării este afectat de intensificări ale vântului, cu evoluție dinamică, fiind emise coduri de atenționare meteorologică”, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, este cod roșu de vânt pentru regiunile Montana, Vrața, Loveci, Gabrovo și Veliko Târnovo. Rafalele de vânt pot atinge o viteză de până la 30 - 35 m/s, cod portocaliu de vânt pentru regiunile Vidin, Sofia-regiune, Sofia-capitală, Târgoviște, Razgrad, Kârdjali și Haskovo. Rafalele de vânt pot atinge o viteză de peste 25 m/s și cod galben de vânt pentru regiunile Pernik, Kjustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smoliyan, Stara Zagora, Sliven, Yambol, Șumen, Burgas, Varna, Dobrici, Silistra, Ruse și Pleven. Rafalele de vânt pot atinge o viteză de 19 - 24 m/s;

Aeroportul din Sofia este deschis curselor aeriene internaționale, acestea desfășurându-se conform graficului, în condiții meteorologice dinamice. Decizia de a ateriza sau nu pe aeroportul din Sofia va aparține căpitanului de aeronavă, în funcție de condițiile meteo dinaintea momentului aterizării.

Se recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația zborurilor de pe aeroportul din Sofia sau situația meteo din regiunile bulgare.

Șoferii sunt sfătuiți să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă și atenționare meteorologică specifică, precum și să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.meteoalarm.orgwww.weather.bgwww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: atentionare calatorie bulgaria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri