Jurnalul.ro Special AUR vrea indemnizații reparatorii pentru copiii veteranilor din Primul Război Mondial

AUR vrea indemnizații reparatorii pentru copiii veteranilor din Primul Război Mondial

de Monica Cosac    |   

Parlamentarii AUR, în frunte cu George Simion, consideră a venit momentul ca statul român să compenseze sacrificiul eroilor din timpul celor două războaie mondiale, prin acordarea unor drepturi și urmașilor acestora. Mai exact, după decesul invalizilor de război ori a veteranilor de război, copiii lor vor putea primi jumătate din indemnizațiile acestora, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere, la Parlament. 

„Până în prezent nu au fost adoptate prevederi care să stabilească măsuri reparatorii în referire la aceşti copii”, spun inițiatorii legii, care motivează propunerea prin faptul că de o indemnizație asemănătoare beneficiază și copiii eroilor Revoluției din 1989.  

Nu mai puțin de 41 de deputați și senatori, marea majoritate parlamentari AUR, au solicitat dezbaterea în procedură de urgență a unui proiect de lege care vizează modificarea și completarea a două legi adoptate cu trei decenii în urmă: Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război şi Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război. 

Cele două acte normative reglementează măsurile cu caracter reparatoriu acordate de stat veteranilor de război, invalizilor de război, văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război, din Primul sau Al Doilea Război Mondial, „în semn de recunoștință și prețuire pentru faptele de vitejie și sacrificiul adus pentru apărarea idealurilor naționale, a drepturilor şi libertăților poporului român, și datorită cărora România este astăzi un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil”, se arată în expunerea de motive. 

Însă, autorii proiectului legislativ spun că „mai există o categorie de persoane care a suferit greutăți însemnate de pe urma războiului, respectiv cea a copiilor veteranilor/invalizilor de război”, iar „până în prezent nu au fost adoptate prevederi care să stabilească măsuri reparatorii în referire la aceşti copii”.

Între 300 și 750 de lei, lunar

Prin urmare, susțin parlamentarii AUR, este necesară modificarea cadrului legislativ, prin introducerea posibilităţii acordării unor drepturi în favoarea copiilor invalizilor/veteranilor de război, „statul și societatea având datoria morală de a se întoarce cu recunoștința cuvenită către adevăraţii săi eroi şi copiii acestora și de a compensa sacrificiul veteranilor de război din timpul şi ca urmare a celor două războaie mondiale”.

Astfel, „la decesul invalizilor de război ori a veteranilor de război, copiilor acestora li se acordă, lunar, jumătate din indemnizațiile” prevăzute de Legea 49/1991. 

Mai exact, copiii veteranilor de război ar primi 300 de lei lunar (adică jumătate din suma prevăzută, în prezent, în actul normativ, care este 600 de lei/lună). 

Totodată, copiii invalizilor de război ar urma să primească sume cuprinse între 450 și 750 de lei, în funcție de gradul de invaliditate. 

Ca argument în susținerea propunerii făcute, parlamentarii AUR spun că de o indemnizaţie reparatorie asemănătoare beneficiază şi copiii eroilor-martiri ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ai revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și ai revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni august 1977. 

 

Acces gratuit la evenimentele cultural-sportive ale MApN și MAI  

În cazul veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, legislația actuală (L. 44/1994) prevede și rente lunare, drepturi ce se acordă în funcție de tipul decorației, iar parlamentarii AUR propun ca și copiii veteranilor să primească jumătate din  această rentă. 

De asemenea, aceștia ar urma să beneficieze și de alte drepturi, precum: 12 călătorii gratuite pe calea ferată, gratuități pe mijloacele de transport în comun, bilete de tratament gratuite și acces gratuit la manifestările cultural-sportive organizate de MApN și MAI.  

„Acordarea unor drepturi copiilor veteranilor de război, astfel încât aceştia să poată beneficia de anumite facilități, reprezintă un gest moral pe deplin justificat de datoria pe care statul român şi societatea le au față de aceste categorii de persoane”, motivează autorii legii. 

 

Legea propusă de AUR ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024, după adoptarea bugetului de stat pe anul următor. 

 

Câți ani ar putea avea, în prezent, copiii invalizilor din prima conflagrație mondială

Conform legislației în vigoare, au calitatea de veteran de război „persoanele care au participat la Primul sau Al Doilea Război Mondial în Armata Română”. 

Dacă în cazul celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat în urmă cu 78 de ani, ar mai fi câțiva pensionari care s-ar putea printre beneficiarii marelui proiect propus de AUR, în privința urmașilor celor care au participat la prima conflagrație mondială (care s-a desfășurat între 28 iulie 1914 și 11 noiembrie 1918) nu se poate spune același lucru. 

Presupunând, spre exemplu, că un tânăr care a fost luat la oaste, la majorat, în ultimul an de război (1918) – ceea ce înseamnă că acesta s-a născut în anul 1900 -, a  avut urmași la vârsta de 20 -30 de ani, copiii acestuia ar avea, în prezent, peste 90 de ani, dacă nu chiar peste 100 de ani. 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri