Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR, USR-PLUS și aripa „Orban”, uniți nu doar în jurul moțiunii, ci și al unui alt proiect politic – alegerea primarilor în două tururi

AUR, USR-PLUS și aripa „Orban”, uniți nu doar în jurul moțiunii, ci și al unui alt proiect politic – alegerea primarilor în două tururi

de Ion Alexandru    |   

Conducerea Camerei Deputaților, asigurată de Ludovic Orban, a dat termen Comisiei pentru Administrație publică să depună amendamentele la o lege inițiată de AUR, cu privire la revenirea alegerilor pentru primari în două tururi de scrutin, până pe 24 septembrie, adică la finalul acestei săptămâni. Legea, care vizează un proiect cu care USR-PLUS a candidat, anul trecut, angajându-se că, odată intrați la guvernare, progresiștii vor face această schimbare, a picat în Senat pe data de 9 septembrie. Iar tema a constat într-un nou prilej de atac al celor de la USR-PLUS față de PNL și de UDMR, chiar cu câteva zile înainte de ieșirea de la guvernare.

 

AUR și USR-PLUS par a avea nu unul, ci două obiective comune. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, blocată în Parlament, până la o decizie a CCR este singura asumată, de altfel, în comun de cele două partide. Însă o temă care a făcut „carieră” în campaniile electorale ale celor de la USR nu doar că a fost preluată de cei de la AUR, însă aceștia din urmă chiar au și procedat la redactarea unei legi în acest sens. 

Astfel, în luna martie a anului curent, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a redactat o propunere legislativă având ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 privind alegerea administrației publice locale, precum și de modificare a Legii Administrației Publice nr. 2152001, dar și a Legii nr. 393/2004, privind statutul aleșilor locali. Această inițiativă legislativă a fost semnată de 14 senatori și deputați de la AUR și introdusă în circuitul parlamentar.

Conform expunerii de motive, se dorește revenirea la sistemului electoral pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi de scrutin, potrivit unui sistem majoritar de vot în două tururi.

 

Doar 41 de senatori au votat pentru adoptarea proiectului

 

Astfel, arată inițiatorii, se poate realiza creșterea reprezentativității și a legitimității celor mai importanți aleși locali, „factori cheie în dezvoltarea locală, în strânsă legătură cu nevoile cetățenilor”. O altă miză a acestei legi ar fi crearea de șanse egale în procesele electorale pentru partidele noi, mici sau pentru candidații independenți, precum și pentru creșterea pluralismului politic în societatea românească. 

„Vrem șanse mai mari de atingere a consensului în comunitate în ceea ce privește soluțiile de politici care se prefigurează în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale”, se mai arată în expunerea de motive.

Senatorul Claudiu Târziu arată că, după anul 2012, prin sistemul de vot într-un singur tur, s-a consolidat poziția dominantă a candidaților care au câștigat cu peste 50 la sută în peste 70 la sută dintre localități. Pe baza acestor date, se constată că diferența medie de voturi exprimate în procente între primii doi candidați la funcția de primar tinde să fie dublă în sistemul de vot într-un tur față de cel în două tururi.

Prima coabitare între AUR și USR-PLUS pe acest subiect s-a văzut în Senat, chiar înainte de vacanța parlamentară. Inițial, propunerea legislativă avea termen de adoptare tacită data de 8 septembrie 2021, motiv pentru care, după ce a fost redactat raportul de respingere de către Comisia Juridică a Senatului, a fost supus dezbaterilor în ședința Plenului Camerei Superioare a Parlamentului în 28 iunie. Atunci, însă, „nu s-a întrunit numărul majoritar de voturi pentru respingerea acesteia”, motiv pentru care totul a fost amânat după începerea noii sesiuni parlamentare.

Ceea ce s-a și întâmplat. Legea a fost resupusă votului Plenului Senatului în data de 6 septembrie, când a fost respinsă. 74 de voturi au fost împotriva legii, 41 de voturi au fost favorabile, iar zece senatori s-au abținut. Voturile favorabile au venit de la AUR și de la USR-PLUS.

 

 

Dan Barna a atacat PNL și UDMR exact pe acest subiect, cu câteva zile înainte de ruperea Coaliției

 

În 14 septembrie, legea a fost înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaților, care a înaintat-o, la rândul său, Comisiei pentru Administrație Publică, aceasta având termen pentru depunerea amendamentelor la finalul acestei săptămâni, pe 24 septembrie. De asemenea, Comisia Juridică a primit termen pentru depunerea raportului până pe data de 5 octombrie. Asta, în condițiile în care, atât Consiliul Legislativ, cât și Consiliul Economic și Social au emis avize faborabile legii.

Reamintim că unul dintre motivele cu care, pe ultima sută de metri a apartenenței la Coaliția de guvernare, USR-PLUS i-a atacat pe cei de la PNL și de la UDMR a fost chiar revenirea la alegerile locale în două tururi. Nu mai devreme de 30 august, Dan Barna își ataca ambii parteneri de guvernare că au tras pe sfoară formațiunea progresistă în ceea ce privește constituirea comisiei parlamentare de cod electoral pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Acuzația lui Barna apare chiar într-un raport înaintat Comitetului Politic al USR-PLUS. „USR PLUS a propus în programul de guvernare proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi, dar el a fost refuzat de unul dintre parteneri, adică UDMR.  Pentru a nu bloca crearea guvernului am decis crearea unei comisii parlamentare pentru Cod electoral și libertatea fiecărui partener de a negocia parlamentar pentru aceste chestiuni”, preciza Dan Barna, cu câteva zile înainte de ruperea Coaliției.

În acest joc, a băgat în poză capul și Ludovic Orban, care ține să amintească faptul că „Guvernul pe care l-am condus a fost demis prin moţiune de cenzură, pentru că Guvernul PNL şi-a angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Evident că noi susţinem acest lucru, dar vrem să o facem într-un moment în care se ia decizia. Deocamdată, suntem departe de anul electoral 2024”, preciza acesta la momentul respingerii legii la vot în Senat.

Subiecte în articol: usr plus ludovic orban Dan Barna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri