Jurnalul.ro Ştiri Politică Aurel Vainer: Atacul lui Bădulescu la adresa președintelui Iohannis, naționalist și retrograd

Aurel Vainer: Atacul lui Bădulescu la adresa președintelui Iohannis, naționalist și retrograd

Atacul consilierului local PSD Aurelian Bădulescu la adresa președintelui Klaus Iohannis este unul naționalist și retrograd. O spune la RFI președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer.

Reacția vine după ce fostul viceprimar general al Capitalei a postat pe Facebook o imagine trucată cu șeful statului purtând mustață de Hitler.

Aurelian Bădulescu a scris că „Iohannisismul este acea doctrină de distrugere a identității naționale, ce pune bazele cedării suveranității naționale".

Social-democratul a mai scris că președintele Iohannis pune la dispoziția cuplului Merkel–Macron întreaga resursă umană și naturală a României.

Aurelian Bădulescu a revenit și a șters de pe contul său poza trucată, nu însă și textul, scrie  Mediafax

Aurel Vainer consideră că asemenea derapaje de limbaj nu-și au locul într-o democrație: „Știm bine că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii au suferit din cauza nemților, dar asta nu înseamnă că-i judecăm global, gata, oricine e de origine germană este fascist, este nazist. Nu se poate admite așa ceva".

El crede că unele straturi ale societății pot fi influențate de o asemenea retorică: „Evident că există influențe, dacă există anumite straturi, categorii de populație, segmente, care sunt receptive la toate aceste mesaje urâte, naționaliste și până la urmă retrograde. Nu sunt manifestări permisibile într-o democrație".

 

Subiecte în articol: Aurel Vainer
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri