Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia: Cel puţin 10 miniştri australieni şi-au dat demisia

Australia: Cel puţin 10 miniştri australieni şi-au dat demisia

Cel puţin zece miniştri australieni şi-au prezentat demisia, fiind o nouă lovitură pentru premierul Malcolm Turnbull, care s-ar putea confrunta cu o nouă tentativă de ''puci'' în propriul partid. Şeful guvernului de centru-dreapta şi-a salvat marţi poziţia în cadrul Partidului Liberal, devansat în sondaje de opoziţia laburistă cu un an înainte de alegeri. 

 

Turnbull a întrunit 48 de voturi împotrivă şi 35 pentru în cazul ministrului său de interne Peter Dutton, care a demisionat în urma acestui proces. Neînţelegerea a ieşit la lumină luni, când premierul a fost forţat, din cauza lipsei de sprijin în tabăra sa, să renunţe la planul său de a înscrie în lege obiectivul Australiei în materie de reducere a emisiilor de gaz cu efect de seră. 

Semn că poziţia şefului guvernului devine fragilă, cel puţin alţi nouă miniştri şi-au depus cereri de eliberare din functii. Turnbull, care este perceput ca un moderat în partidul său, nu a acceptat până acum decât două dintre demisii, cea a lui Dutton şi cea a ministrului Dezvoltării internaţionale, Concetta Fierravanti-Wells. 

Considerat mult mai conservator decât premierul, Dutton a condus un minister complex care cuprinde poliţa, imigraţia şi serviciile de informaţii. 

Numele lui este asociat în special cu politica extrem de dură pe care Australia o duce împotriva clandestinilor care încearcă să ajungă pe coaste şi care sunt trimişi pe termen nelimitat în tabere offshore, măsuri condamnate de către organizaţiile de apărare a drepturilor omului. 

În pofida eşecului său de marţi, Dutton nu face nici un secret din faptul că va candida din nou la conducerea Partidului său Liberal şi, prin urmare, la postul de premier pentru a prelua conducerea majorităţii în lupta electorală de anul viitor împotriva laburistului Bill Shorten. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri