Jurnalul.ro Ştiri Locale Un autocar cu 51 de copii, implicat într-un accident

Un autocar cu 51 de copii, implicat într-un accident

Un autocar în care se aflau 51 de copii și trei adulți a fost implicat luni într-un accident în județul Bacău.

Potrivit ISU Bacău, accidentul a avut loc în comuna Răcăciuni. În apelul la 112 se anunța că un autocar a ieșit în afara părții carosabile.

La locul accidentului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un ATPVM cu medic și asistent, două ambulanțe SAJ și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Echipajele ajunse la fața locului au constatat că în autocar se aflau 51 de copii și trei adulți.

Aceștia sunt evaluați din punct de vedere medical.

Intervenția este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: autocar accident copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri