"Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiţii alternative, Nova Protect Fond, care se adresează unor categorii profesionale cu un anumit specific: pompieri, angajaţi în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), poliţişti/angajaţi în cadrul Poliţiei Române, angajaţi ai Administraţiei Penitenciarelor, jandarmi angajaţi ai Jandarmeriei Române, angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai Poliţiei de Frontieră, precum şi pensionarii din cadrul acestor structuri care au vârsta maximă de 55 de ani. Investitorii care fac parte din categoriile profesionale menţionate au dreptul de a subscrie lunar titluri de participare în valoare de minimum 25 de lei", se precizează într-un comunicatul ASF.
Având în vedere gradul ridicat de risc al activităţii desfăşurate de către aceste categorii profesionale, administratorul fondului de investiţii alternative va oferi investitorilor posibilitatea de a beneficia, în anumite cazuri şi în condiţiile prevăzute în documentele fondului, de o poliţă de asigurare, încheiată în numele investitorilor. Plata către investitorii fondului a sumelor asigurate se efectuează de către asigurător în cazul survenirii în viaţa investitorului a unor evenimente de natura accidentelor de muncă din vină proprie sau nu, cauzatoare sau nu, de invaliditate sau deces.
"Am constatat în ultima vreme o efervescenţă pe zona fondurilor de investiţii, ceea ce demonstrează, alături de creşterea numărului de companii listate, că piaţa de capital este într-o expansiune accelerată. Fondul pe care l-am autorizat, ce vine cu o ofertă inedită, dar necesară în acelaşi timp, ne arată că România se aliniază treptat pieţelor care pun la dispoziţia investitorilor instituţionali sau de retail produse şi instrumente financiare cu un grad mai ridicat de sofisticare, care pot contribui la dezvoltarea şi la maturizarea pieţei de capital autohtone", a declarat Ovidiu Petru, director general al Direcţiei Generale - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare.
Strategia de investiţii a fondului vizează realizarea de plasamente în instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele financiare din România, din spaţiul economic european, dar şi din ţări terţe membre ale G7, respectiv Canada, Japonia, Marea Britanie şi SUA, respectând limitele investiţionale şi politica de investiţii stabilite, conform prevederilor legale prin documentele fondului. Expunerea maximă realizată de fond, prin investiţii pe fiecare dintre bursele pe care acesta va efectua plasamente, poate fi de maximum 80% din totalul activelor sale.
Totodată, politica investiţională va fi diversificată şi va urmări realizarea de investiţii pe piaţa valorilor mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni), dar şi în depozite bancare, instrumente ale pieţei monetare, precum şi în alte active lichide, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.