Proiectul de lege a fost trimis recent în Parlament. Asta după ce o versiune anterioară a proiectului de lege a fost retras fiind aspru criticat. Specialiștii au făcut mai multe modificări și au întocmit un noi proiect, în condițiile în care armata are mare nevoie de oameni.
Noul proiect de lege stabilește pedepse mai grele pentru cei care încalcă legea privind mobilizarea, potrivit Sky News. Astfel, instanțele ar putea confisca bunuri și impune restricții de călătorie și de conducere a unei mașini. Totodată, cetăţenii ar putea fi obligaţi să poarte cu ei actele de înregistrare militară, astfel încât polițiștii să le poată verifica în orice moment.
Proiectul de lege propune și scăderea până la 25 de ani (de la 27 de ani) a vârstei la care oamenii pot fi mobilizați. De asemenea, cetățenii ar putea fi obligați să aibă un cont online pentru corespondența cu birourile de recrutare. Proiectul de lege mai înlătură dreptul unor categorii de funcționari publici de a-și amâna recrutarea și permite persoanelor care au fost condamnate cu suspendare să meargă în armată.
(sursa: Mediafax)