Jurnalul.ro Ştiri Locale Autoturism aruncat în parapet, pe A1. Doi tineri au ajuns la spital

Autoturism aruncat în parapet, pe A1. Doi tineri au ajuns la spital

Un autoturism, condus de un bărbat de 20 de ani, a fost proiectat în parapetul median, după care s-a oprit în parapetul lateral amplasat pe marginea autostrăzii A1, sensul de deplasare Lugoj - Timișoara, după ce a lovit o autoutilitară. Șoferul și o tânără în vârstă de 19 ani au fost răniți.

„Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism pe Autostrada A1, Calea 1, km 478+600 m, sensul de deplasare Lugoj - Timișoara, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani. Ulterior, autoturismul a fost proiectat în parapetul median, după care s-a oprit în parapetul lateral amplasat pe marginea drumului”, anunță IPJ Timiș.

În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, respectiv conducătorul autoturismului, în vârstă de 20 de ani, precum și pasagera acestuia, o tânără, în vârstă de 19 ani.

Ambii au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident parapet a1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri