Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi tineri au ars de vii în accidentul produs în județul Galați. Mașina a ars ca o torță după impactul cu camionul

Doi tineri au ars de vii în accidentul produs în județul Galați. Mașina a ars ca o torță după impactul cu camionul

de Redacția Jurnalul    |   

Un autoturism și un camion au luat foc în urma unui accident produs marți dimineață, pe DN24, în județul Galați. Echipele de intervenție spun că în autoturism ar putea fi o victimă. La fața locului a fost trimis un elicopter SMURD.

Accidentul s-a produs în localitatea Berheci din județul Galați.

În urma impactului, a izbucnit un incendiu care s-a extins la ambele mașini.

Pompierii au ajuns la fața locului și încearcă să afle dacă în interiorul autoturismului se află o victimă. Ulterior, Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că două persoane aflate în autoturism au murit.

În misiune au fost trimise numeroase echipaje, inclusiv elicopterul SMURD de la Galați.

Potrivit Antena 3 CNN, autoturismul era condus de un șofer începător, în vârstă de 19 ani. Atât el, cât și pasagerul de 18 ani, au pierit în accident.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri