Jurnalul.ro Ştiri Externe Avertisment: Kievul ar cădea în numai câteva zile în mâinile rușilor, iar zeci de mii de civili ar deveni victime

Avertisment: Kievul ar cădea în numai câteva zile în mâinile rușilor, iar zeci de mii de civili ar deveni victime

de Şerban Mihăilă    |   

Rusia este pe punctul de a finaliza pregătirile pentru ceea ce pare a fi o invazie pe scară largă a Ucrainei. Aceasta ar provoca moartea sau rănirea a circa 50.000 de civili, ar decapita guvernul de la Kiev în numai două zile și ar declanșa o criză umanitară în care cinci milioane de refugiați ar fugi din fața haosului provocat de ruși, arată ultimele evaluări ale serviciilor militare și de informații americane, prezentate partenerilor europeni ai SUA.

Îngrijorările crescânde vin pe fondul continuării trimiterii de unități de luptă rusești la granița cu Ucraina, atât pe teritoriul Rusiei, cât și pe cel al Belarus. La sfârșitul săptămânii trecute, erau desfășurate 83 de grupuri tactice de batalioane rusești, fiecare numărând aproximativ 750 de soldați, pregătite de atac, susțin surse familiarizate cu ultimele evaluări militare, citate de „The Washington Post”.

„Cifra reprezintă circa 70% din forța de care președintele Vladimir Putin ar avea nevoie dacă dorește să maximizeze operațiunea”, dezvăluie sursele publicației americane. În urmă cu două săptămâni, numărul batalioanelor era de 60.

Cei peste 62.000 de militari sunt susținuți de alte zeci de mii de oameni, care asigură logistica, forța aeriană și sprijinul medical. Oficialii americani au declarat că prezența rusă de-a lungul granițelor Ucrainei se ridică la peste 100.000 de oameni, însă un oficial occidental de securitate a estimat numărul lor la 130.000.

La graniță continuă să sosească inclusiv unități de construcție de poduri, iar mai multe grupuri tactice de batalioane sunt acum în tranzit, doar câteva din locațiile îndepărtate, cum ar fi Arctica, rămânând la bazele lor de origine.

Putin nu mai poate da înapoi

Drept urmare, oficialii americani, sceptici toamna trecută asupra scenariului lansării unei invazii pe scară largă, par să își fi schimbat acum modul de gândire, pe măsură ce masarea de trupe rusești continuă, a mărturisit un membru al Congresului SUA, sub acoperirea anonimatului.

Potrivit evaluărilor prezentate de publicația americană, „fereastra pentru o rezolvare diplomatică a crizei pare să se închidă”. Chiar dacă numeroși lideri europeni s-au aflat în contact permanent cu Putin, fiind programate, de asemenea, și alte întâlniri, iar Kremlinul a negat în mod repetat orice plan de invazie, numărul și configurația mișcărilor de trupe par să fi împins în direcția opusă eforturile Occidentului de detensionare a crizei.

„Îngrijorarea noastră ar fi că nu poziționezi grupuri de luptă (...) la granița unei alte țări, în două rânduri, și nu faci apoi nimic”, a afirmat un alt oficial european, referindu-se la masarea anterioară de trupe, de anul trecut. „Cred că aceasta este adevărata temere pe care o am. Putin le-a pus acum pe toate acolo. Dacă nu face nimic din nou, ce ar spune asta comunității internaționale cu privire la puterea Rusiei?”, a adăugat același oficial.

Kievul, în vizor

Sursele citate de „The Washington Post” mai susțin că masarea trupelor rusești la nord de Ucraina, în Belarus, îi face pe liderii americani să creadă în posibilitatea declanșării unui atac asupra capitalei Kiev. Kremlinul ar putea trimite trupe spre sud, până în orașul ucrainean Zhytomyr, deplasându-le apoi spre est, spre capitală, în timp ce o forță mai mare ar avansa spre vest, de pe teritoriul rusesc.

O astfel de mișcare le-ar permite rușilor să evite locul dezastrului nuclear de la Cernobîl, care se află în Ucraina, în apropiere de granița cu Belarus.

Imaginile din satelit dezvăluie faptul că unele unități terestre rusești, aflate deja în regiune, se apropie de granița ucraineană. Ministerul rus al Apărării a anunțat, sâmbătă, că avioanele Su-255M, cea mai avansată versiune a aparatelor de zbor concepute pentru a ataca cu viteză redusă ținte terestre și aeriene, au fost desfășurate în Belarus pentru a participa la „exerciții” în curs de desfășurare.

De asemenea, Rusia are între 20 și 30 de nave de luptă în Marea Neagră și ar putea lansa asalturi amfibii de-a lungul coastei.

Kremlinul, încă indecis

Se crede că Putin nu a luat încă decizia finală de a invada Ucraina sau cât de departe să meargă cu această invazie, au mai declarat sursele citate. El ar putea opta în continuare pentru o invazie mai mică de-a lungul coastei Mării Negre - îndreptându-se spre nord din Crimeea, teritoriu ucrainean anexat de Rusia - sau în Donbas.

Oficialii occidentali sunt, de altfel, împărțiți atunci când se pune întrebarea dacă Putin va ordona o invazie totală sau parțială. Un oficial vestic din domeniul securității a declarat că o invazie completă, menită să ocupe teritoriul ucrainean pe termen nelimitat, ar fi probabil o provocare pentru Moscova. Toate semnele arată că populația Ucrainei nu ar accepta un guvern marionetă instalat de Rusia și ar forma o mișcare puternică de rezistență, atât populară, cât și militară.

Numărul de trupe masate indică în mod clar că este mai mult decât o cacealma, dar unii lideri europeni nu sunt încă siguri, a adăugat sursa citată. Oficialul a mai avertizat că Putin exercită o presiune politică și economică atât de mare asupra Ucrainei, inclusiv prin tăierea tranzitului de gaze pe teritoriul său, încât guvernul ar putea cădea chiar și fără o invazie totală.

În timp ce mulți cred că un atac ar putea fi lansat în orice moment, condițiile optime, apreciază experții, ar putea apărea între jumătatea lunii februarie și sfârșitul lunii martie, când terenul plat și deschis al Ucrainei și râurile care îl traversează sunt înghețate, iar vehiculele blindate pot trece cu ușurință.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri