Jurnalul.ro Ştiri Social Avertismentul lui Raed Arafat: Dacă relaxăm măsurile prea devreme, există riscul să explodeze situația și să nu o mai putem controla

Avertismentul lui Raed Arafat: Dacă relaxăm măsurile prea devreme, există riscul să explodeze situația și să nu o mai putem controla

Secretarul de stat Raed Arafat a afirmat că abia după perioada Paștelui, în funcție de cum evoluează situația cu COVID-19 în țara noastră, se va decide dacă e cazul să se mai relaxeze măsurile.

Dacă se renunță la măsurile stricte prea devreme, există riscul ca situația să explodeze și să nu mai poată fi controlată, a mai spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, la Antena 3.

"La acest moment încă avem cazuri noi și suntem în creștere. Nu suntem încă în situația din țări precum Italia, Franța, SUA. Nu știu dacă vom ajunge în situația asta. E posibil să ajungem, e posibil să nu. Vom putea spune mai mult după perioada Paștelui. Toată lumea vrea să relaxeze măsurile, fiți siguri. Dar la acest moment, dacă le relaxăm prea devreme, există riscul să explodeze situația și să nu o mai putem controla. Vedem ce decizii luăm după Paște. Etapă cu etapă, vom reveni la normalitate.

Va trebui, la un moment dat, să învățăm să trăim cu acest virus pentru că el nu va dispărea și nici noi nu putem să rămânem izolați pe viață în casă. E posibil, până iese un vaccin împotriva acestui virus, să învățăm să trăim cu el, dar să respectăm niște reguli în societate ca să limităm răspândirea lui", a declarat Arafat.

Subiecte în articol: Raed Arafat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri