Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM. Cod galben de ploi şi furtuni în 31 de judeţe, pe parcursul zilei de vineri; informare de vreme instabilă, până sâmbătă seară

Avertizare ANM. Cod galben de ploi şi furtuni în 31 de judeţe, pe parcursul zilei de vineri; informare de vreme instabilă, până sâmbătă seară

UPDATE Instabilitatea atmosferică va fi extrem de accentuată în municipiul Bucureşti, în zilele de vineri şi sâmbătă, iar în acelaşi timp valorile termice maxime vor urca până spre 32 de grade Celsius, se arată în prognoza specială pentru Bucureşti, publicată joi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii menţionează că, în a doua parte a zilei de vineri, 22 iunie - cu o probabilitate mai mare spre seară, vor fi perioade scurte de timp în care instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi averse ce vor avea caracter torenţial. În acelaşi timp, vor fi condiţii de grindină.

De asemenea, în noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, înnorările vor persista şi vor fi ploi temporare ce vor cumula cantităţi de apă însemnate, în medie peste 20 de litri/mp.

În acelaşi timp, pe parcursul intervalului de referinţă, temperatura maximă va fi de 31 - 32 de grade, iar cea minimă de sâmbătă dimineaţă de 17 - 18 grade. AGERPRES

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi şi furtuni, valabilă în 31 de judeţe, pe durata zilei de vineri, precum şi o informare meteo privind perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în restul teritoriului.


Potrivit meteorologilor, pe 22 iunie, între orele 6:00 - 23:00, vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.

ANM notează că fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie, local în zonele de deal şi de munte, în sudul şi în nord-vestul teritoriului, precum şi pe arii mai restrânse în rest.

Pe de altă parte, în intervalul 22 iunie, ora 16:00 - 23 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare meteo, conform căreia în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25 - 35 l/mp.

Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să ploua local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri