Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizări de instabilitate atmosferică și de disconfort termic în mai multe regiuni ale României

Avertizări de instabilitate atmosferică și de disconfort termic în mai multe regiuni ale României

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări cod galben de instabilitate atmosferică și de disconfort termic. Acestea sunt valabile marți și miercuri în mai multe regiuni ale României.

Codul galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare de marți, la ora 12.00, până miercuri, la ora 3.00.

În intervalul menționat, în Banat, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, mai anunță meteorologii

O altă avertizare cod galben privind valul de căldură persistent și disconfortul termic ridicat este valabilă marți. Potrivit avertizării ANM „valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și pe alocuri va fi caniculă”.

Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34...35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Valul de căldură va continua și miercuri. Atunci va fi în vigoare alt cod galben. Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei și se va extinde în Banat. Disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă. Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34...35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: instabilitate termica disconfort
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri