Jurnalul.ro Ştiri Externe Avion dispărut în Marea Mediterană

Avion dispărut în Marea Mediterană

de Şerban Mihăilă    |   

Un avion Airbus A 320 al companiei EgyptAir a dispărut joi dimineață deasupra Mării Mediterane, cu 66 de persoane la bord, în timpul unui zbor de la Paris la Cairo. Cel mai probabil, acesta s-a prăbușit în largul insulei grecești Karpathos, susțin surse aeroportuare citate de AFP.

La bordul aparatului de zbor se aflau șapte membri ai echipajului, trei ofițeri de securitate și 56 de pasageri: 30 de egipteni, 15 francezi, un britanic, un canadian, un belgian, un portughez, un algerian, un sudanez, un ciadian, doi irakieni, un saudit și un kuweitian. Între victime se află și trei copii.

“Controlorii aerieni greci au reperat avionul pe radare la ora locală 02:55 (23:55 GMT miercuri) în spațiul aerian grec și la ora locală 03:26 (00:26 GMT) ei au comunicat cu pilotul. Trei minute mai târziu, la ora locală 03:29 (00:29 GMT), într-un moment în care avionul se afla de două minute în spațiul aerian egiptean, acesta a dispărut de pe radare”, a declarat o sursă din aviația civilă grecească.

Sursa a adăugat că nu s-a primit un semnal SOS de la avion, insistând asupra faptului că pilotul nu a dat nicio avertizare verbală sau electronică înainte să dispară.

“Informațiile pe care le avem in acest moment sunt că avionul se afla in spațiul aerian egiptean, la 11.200 de metri, când a făcut două manevre bruște”, a declarat, la rândul său, ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos.

“Imediat după ce a intrat în spațiul aerian egiptean a făcut manevre bruște și o coborâre; 90 de grade stânga și apoi 360 grade dreapta”, a spus el, ieri după amiază. Avionul a plonjat la 4.500 de metri, înainte să dispară de pe radar. Experți în securitate consultați ieri de mass media internaționale erau de părere că este foarte probabil ca avionul să fi fost ținta unui atentat terorist, în condițiile în care aparatul Airbus A 320 era relativ nou, pilotul avea la activ peste 6.000 de ore de zbor, iar vremea era bună în momentul în care aeronava a dispărut de pe radare.

Mai mult, inexistența unui mesaj SOS din partea echipajului pare să excludă o defecțiune la motor, o problemă tehnică de altă natură sau o greșeală de pilotaj și sugerează că evenimentul de la bord a fost rapid și violent. De asemenea, prezența a trei ofițeri de securitate la bordul aeronavei, în condițiile unui număr redus de pasageri, pare suspectă.

Avionul Airbus A 320 fusese dat în exploatare în 2003, iar echipajul era experimentat. Avionul făcea cea de-a cincea cursă a zilei.

Primele bucăți din avion au fost descoperite de o fregată elenă, la sud de insula Karphatos. Avioane din Turcia, Grecia și Franța, precum și o fregată greacă, participau ieri la operațiunile de căutare. În acest gen de operațiune, există o primă fază de căutare, la suprafață, urmată de etapa identificării submarine a resturilor aeronavei și a cutiilor negre. Această ultimă etapă necesită intervenția de mijloace speciale, precum submarinele de atac.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri