Jurnalul.ro Ştiri Externe Un Cessna de mici dimensiuni, urmărit de avioane de vânătoare, s-a prăbușit la Washington. Nicio persoană nu a supraviețuit impactului

Un Cessna de mici dimensiuni, urmărit de avioane de vânătoare, s-a prăbușit la Washington. Nicio persoană nu a supraviețuit impactului

de Redacția Jurnalul    |   

Avioane de vânătoare F-16 au urmărit un avion de mici dimensiuni în zona Washington, SUA. Pilotul aparatului era inconștient, iar ulterior avionul s-a prăbușit în Virginia. Niciun supraviețuitor nu a fost găsit la locul prăbușirii, a anunțat poliția, potrivit Reuters.

Avioanele de vânătoare F-16 au fost ridicate de la sol deoarece avionul ușor a încălcat spațiul aerian din jurul capitalei, SUA, Washington D.C. Avioanele de vânătoare cu reacție au creat un boom sonic deasupra capitalei americane în timp ce urmăreau avionul Cessna, au susținut oficialii.

Patru persoane se aflau la bordul avionului ușor, dar la locul prăbușirii din statul Virginia nu a fost găsită nicio persoană în viață. Proprietarul aparatului de zbor, John Rumpel, a declarat pentru Washington Post că la bord se aflau fiica sa, un nepot și bona acesteia.

„Nu știm nimic despre accident. Discutăm acum cu FAA", a spus Rumpel.

Armata americană a încercat să ia legătura cu pilotul, care nu răspundea, până când Cessna s-a prăbușit în apropiere de Pădurea Națională George Washington din Virginia, a explicat Comandamentul nord-american de apărare aerospațială (NORAD) într-un comunicat.

„Avioanele NORAD au fost autorizate să se deplaseze la viteze supersonice și este posibil ca un boom sonic să fi fost auzit de locuitorii din regiune", se arată în comunicatul în care mai scrie că avioanele NORAD au folosit rachete de semnalizare în încercarea de a atrage atenția pilotului.

Cessna părea să zboare pe pilot automat, a precizat o sursă din rândul anchetatorilor. De asemenea, un oficial american a declarat că avioanele de vânătoare nu au provocat accidentul.

Cessna a decolat de pe un aeroport din Tennessee și se îndrepta spre New York, a precizat FAA într-un comunicat, adăugând că împreună cu Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor va investiga prăbușirea.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cessna prăbuşit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri