Jurnalul.ro Ştiri Justitie Avocat din Prahova, acuzat că a cerut bani pentru a convinge un magistrat să schimbe încadrarea

Avocat din Prahova, acuzat că a cerut bani pentru a convinge un magistrat să schimbe încadrarea

de Redacția Jurnalul    |   

Un avocat din Prahova, acuzat că, împreună cu o altă persoană, a pretins unui martor 25.000 de euro, din care a primit 20.000 de euro, promițând că îl va convinge pe magistrat să schimbe încadrarea juridică într-un alt dosar, în care martorul era inculpat, a fost trimis în judecată de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui avocat în cadrul Baroului Prahova, acuzat de trafic de influență.

Potrivit rechizitoriului întocmit, în luna februarie 2022, avocatul, împreună cu un inculpat (cu care s-a încheiat anterior un acord de recunoaștere a vinovăției), i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma totală de 25.000 euro, din care ar fi primit în perioada februarie-aprilie, în două tranșe, suma totală de 20.000 de euro.

Avocatul a lăsat să se creadă că are influență asupra unui magistrat și i-a promis martorului că îl va determina pe judecător din urmă să schimbe încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe, într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în care martorul avea calitatea de inculpat.

Avocatul din Baroul Prahova îi asigura asistența juridică persoanei respective în dosarul penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, iar pretinderea și primirea sumelor de bani s-ar fi făcut în cadrul unor întâlniri avute de avocat și de celălalt inculpat cu persoana respectivă.

„În realitate, persoana respectivă era cercetată în dosarul respectiv pentru săvârșirea unor infracțiuni comise cu violență și tulburarea liniștii și ordinii publice, dar nu și tentativă de omor. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile aflate în proprietatea celor doi inculpați, până la concurența sumei de 20.000 de euro”, arată DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploiești cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 11 noiembrie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Dâmbovița.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: avocat mita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri