Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul Poporului, despre cazul pacienților cu COVID-19 internați la ATI Sibiu: Drepturile pacienților și personalului să se respecte

Avocatul Poporului, despre cazul pacienților cu COVID-19 internați la ATI Sibiu: Drepturile pacienților și personalului să se respecte

Avocatul Poporului atrage atenția asupra nevoii de transparență atunci când persoanele sunt lipsite de libertate și în imposibilitatea de a comunica, așa cum e cazul pacienților internați la ATI.

„Avocatul Poporului nu se substituie niciunei autorităţi publice, nici Parchetului, niciunor comisii de control, care au rolul lor în a stabili exact ce anume s-a petrecut Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Ne exprimăm însă speranţa ca în viitor toate autorităţile publice să colaboreze instituţional, deplin şi transparent cu Avocatul Poporului, garantul constituţional al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale", se arată într-un comunicat de presă al instituției.  

De asemenea, Avocatul Poporului transmite, marți, în contextul dezvăluirilor și anchetelor care se desfășoară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, că la începutul lunii iunie 2020, la recomandarea Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul ONU, a demarat un proiect vizând spitalele covid și suport covid, pentru a se asigura că atât drepturile pacienților internați, cât și ale personalului medical sunt respectate în egală măsură.

„Din păcate, câțiva manageri de spitale, și mai ales unii politicieni, fără să înțeleagă rostul acțiunilor noastre de prevenire, nevoia de transparență atunci când persoanele sunt lipsite de libertate și în imposibilitate de a comunica, așa cum e cazul pacienților internați la terapie intensivă, au blamat instituţia și inițiativa noastră”, transmite Avocatul Poporului.

Un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, pentru publicația Turnu Sfatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

Subiecte în articol: avocatul poporului ati sibiu Covid-19
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri