Ministrul Educației, Liviu Pop, a început curățenia în cifrele de școlarizare și propune un nou bacalaureat, pentru românii de pretutindeni. Deocamdată este doar o idee care se va discuta cu specialiștii în educație, apoi se va constitui un grup de lucru, din care vor face parte și specialiștii altor ministere. Măsurile propuse în ultimul timp vin din încercarea de a diminua rata abandonului școlar și a numărului celor rămași fără bacalaureat, pentru a-i ajuta să se integreze pe piața forței de muncă.
Tinerii care nu au reușit să ia bacalaureatul în ultimii zece ani ar putea să rămână fără examenul maturității pentru totdeauna, iar astfel vor rămâne și fără calificare. Acest lucru nu îi privește doar pe ei, ci pe toți cetățenii României. Din calculele făcute de specialiști reiese că mare parte dintre ei preferă să plece la muncă în străinătate, de multe ori fără forme legale, neavând calificare, iar peste 15-20 de ani nu vor avea nici asigurări, vor avea o stare precară a sănătății și le va fi din ce în ce mai greu să găsească un loc de muncă. Cei mai mulți s-ar putea întoarce în țară, după 10-20 de ani de muncă în străinătate, dar fără drept la pensie. Ministrul Liviu Pop a calculat 870.000 de absolvenți de liceu care nu au luat bacalaureatul în ultimii zece ani, dintre care peste 700.000 sunt absolvenți ai liceelor tehnologice, ceea ce arată că s-a greșit orientarea școlară a acestora. Din rezultatele dezastruoase se poate trage concluzia – spune chiar ministrul - că examenul de bacalaureat nu se pliază pe nevoile acestor elevi și trebuie să se aibă în vedere nivelul de calificare pe care îl pot dobândi. Legislația va fi modificată în așa fel încât să se plieze învățământul pe nevoile elevului, astfel încât și orientarea elevului să fie făcută corect.
Soluții pentru viitorul profesional
Pentru a preveni un dezastru în viitor, este posibil să se introducă o nouă formă de bacalaureat, în viitoarea Lege a educației, care nu va mai fi grăbită, ci va intra în dezbatere parlamentară abia în septembrie 2018, după ce se vor analiza cât mai multe date, pentru a se putea ajunge la cele mai bune măsuri. “Cred că putem discuta despre un bacalaureat al românilor de pretutindeni, dar acum nu știm unde sunt cei care nu au absolvit bacalaureatul, pentru că nu are nimeni evidența lor. Plecând de la toate argumentele, vom putea lua o decizie atunci când vom avea o situație detaliată. E foarte important pentru acești cetățeni să poată obține o calificare superioară, în următorii 20 de ani, astfel încât analizăm ce fel de calificare pot avea. Ideal pentru România este să avem din ce în ce mai mulți cetățeni cu o calificare cât mai înaltă”, a explicat, pentru Jurnalul Național, ministrul Liviu Pop. Una dintre variante ar fi ca românii plecați în străinătate să poată susține examenul în țara în care au plecat, dar trebuie să se găsească soluții pentru a pune în aplicare această idee a bacalaureatului pentru românii de pretutindeni care se adaugă celorlalte măsuri ce ar putea fi luate, respectiv bacalaureatul diferențiat și introducerea celei de-a treia sesiuni anuale a examenului pentru finalilzarea studiilor liceale. „Dacă au finalizat studiile la un liceu tehnologic, ei au calificare, dar una de nivel trei sau patru. Trebuie să găsim o soluție pentru acești cetățeni ai României, iar acest lucru se va putea face doar când vom avea toate datele problemei. Eu am adus prima situație la zi, pe care n-a făcut-o nimeni până acum, pornind de la datele înregistrate în sistem. S-a făcut analiza sistemului, pornind de la nivelul anului 2004, până în prezent, pentru cei care au intrat în învățământul liceal, comparativ cu cei care au promovat bacalaureatul. Avem și o rată ridicată a abandonului școlar. Important pentru sistemul de educație este cum facem orientarea școlară a elevilor, astfel încât fiecare cetățean să-și poată găsi apoi rolul în societate”, mai explică Liviu Pop.
Brainstorming între ministere
Măsurile nu vor fi adoptate în grabă și nici nu vor fi impuse de politicieni, ci se vor discuta, pe o perioadă lungă. „Nu am făcut grup de lucru până în prezent. Lucrăm la proiectul Legii Educației Naționale, dar până atunci căutăm soluții. Chiar dacă este o întârziere față de ceea ce prevedea programul de guvernare, Legea educației va intra în Parlament în septembrie anul viitor. Grupul de lucru se poate face după ce vom avea toate informațiile corecte. Un bacalaureat al românilor de pretutindeni va fi, bineînțeles, diferențiat”, explică ministrul.
Săptămâna viitoare voi prezenta public tot ce s-a analizat până în prezent, vom intra în dezbatere și vom găsi soluții. Este nevoie de un bacalaureat și pentru cei care sunt cetățeni români și se află acum în alte state. Liviu Pop, ministrul Educației
Doar 50 dintre cei care au terminat liceul acum zece ani au reușit să ia bacalaureatul anul acesta. Situația s-a agravat în ultimul deceniu, după ce au fost introduse mai multe măsuri de modificare a examenului de bacalaureat, printre care s-a numărat și sistemul de supraveghere video. Cei mai mulți dintre absolvenții care nu iau bacalaureatul trei ani la rând nici măcar nu mai încearcă ulterior, iar astfel rămân fără posibilitatea de a obține calificări pentru piața forței de muncă.
70% dintre locuri ocupate la profesională
În continuare este mai puțin căutat învățământul dual și cel profesional, care ar rezolva problema calificării multora dintre cei care nu reușesc să treacă de examenul de bacalaureat. „Vrem să dezvoltăm și învățământul profesional, și pe cel dual. Sistemul profesional funcționează, dar avem doar 70% dintre locuri ocupate anul acesta, din 30.000 de locuri. Aproximativ același procent de ocupare este și la învățământul dual, unde sunt 5.000 de locuri anual. Dar totul pleacă de la orientarea profesională corectă a elevilor și trebuie să vedem unde s-a greșit până în prezent. Sunt și absolvenți care nu iau examenul de bacalaureat, dar sunt buni antreprenori astăzi, ceea ce ne spune că ar fi trebuit să fie direcționați către programe de antreprenoriat, în timpul școlii. Acum analizăm statisticile, corelăm bazele de date din preuniversitar și universitar”, explică Liviu Pop, ministrul Educației.
Românii fără bacalaureat, plecați la muncă în străinătate, ar putea fi invitați să dea un examen mai ușor, pentru a reuși să se adapteze cât mai bine pe piața forței de muncă, în următorii ani.