Jurnalul.ro Ştiri Politică Bălăcăreală politică la Focșani, cu ocazia aniversării Zilei Unirii Principatelor Române

Bălăcăreală politică la Focșani, cu ocazia aniversării Zilei Unirii Principatelor Române

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan (foto), şi primarul Focşaniului, Cristi Valentin Misăilă, cer anchetă cu privire la modul în care au fost organizate evenimentele de Ziua Unirii Principatelor Române, acuzaţiile celor doi vizându-l pe prefectul Gheorghiţă Berbece, numit în funcţie în decembrie.

Conform unui comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES, Oprişan şi Misăilă afirmă că aniversarea Micii Uniri a avut loc „într-un climat de dezbinare şi minciună” şi susţin că Gheorghiţă Berbece a încălcat „prevederile regulamentelor Ministerului Afacerilor Interne” şi a manipulat „în mod constant” cu privire la organizarea manifestărilor.

„Ultima ieşire de acest gen a avut loc chiar astăzi, 24 ianuarie 2020, când echipa de comunicare a PNL care s-a mutat la cabinetul Instituţiei Prefectului acuză conducerea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Municipiului Focşani că au refuzat «orice colaborare» pe subiectul 24 Ianuarie şi că «au avut o atitudine total nepotrivită în mass-media, lucru ce a condus la îndepărtarea oricărui posibil invitat» la manifestările organizate de Instituţia PNL a prefectului în Piaţa Unirii din Focşani”, se arată în comunicat.

Cei doi mai susţin că Berbece a luat această decizie, după ce „Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Focşani s-au opus derapajului instituţional fără precedent” de la Prefectură.

„Instituţia Prefectului Vrancea are doar calitatea de participant la festivităţile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii. Conform regulamentelor, Ministerul Afacerilor Interne organizează festivităţi cu ocazia sărbătoririi următoarelor zile: Ziua veteranilor de război din Ministerul Afacerilor Interne, Ziua drapelului naţional, Ziua imnului naţional al României şi Ziua NATO. Iată cum Instituţia Prefectului Vrancea a indus în eroare populaţia încă din data de 10 ianuarie 2020, când a anunţat că va «organiza manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române»”, se mai arată în comunicat.

Oprişan şi Misăilă solicită Ministerului de Interne să-l cerceteze administrativ pe Gheorghiţă Berbece şi Prefecturii să prezinte documentul prin care solicită Garnizoanei Focşani participarea la „festivităţile organizate de Guvernul României, autorităţile publice sau alte instituţii ale statului, cu ocazia Zilei Unirii”.

De asemenea, îi cer prefectului să ceară scuze „pentru că a minţit şi a dezinformat cu privire la statutul de organizator al evenimentului”.

AGERPRES

Subiecte în articol: marian oprisan cristi valentin misaila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri