Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Banca Naţională a început achiziţia de titluri de stat

Banca Naţională a început achiziţia de titluri de stat

Banca Naţională a României a aprobat și a început cumpărarea de titluri de stat, a anunțat marți Cristian Popa, CFA, membru în consiliul de administraţie al BNR, în cadrul videoconferinţei Ziarului Financiar „Cum trecem împreună criza?”

„Am aprobat cumpărarea de titluri de stat, o măsură descrisă ca fiind fără precedent. Am făcut achiziţii de titluri de stat, nu am comunicat mărimea şi nu o vom comunica. Ţinem progamul cât timp va fi necesar, este o măsură bună ţinând cont de context”, a spus Cristian Popa, în cadrul videoconferinţei pentru antreprenori “Cum trecem împreună criza”, organizată de Ziarul Financiar şi Banca Transilvania.

Popa a spus că în această perioadă, BNR încurajează băncile să ceară lichiditate dacă au nevoie, „iar programul de achziiţii de titluri de stat arată că deja această lichiditate vin către sistem.”

„Sistemul bancar este solid, este mult mai bine poziţionat decât acum un deceniu. Dar şi aşa, suntem cu arma la picior şi când e nevoie tragem, e o perioadă agitată, dar BNR e la datorie. Lansarea economiei vine dinspre antreprenori şi mediul privat, iar noi suntem acolo să ajutăm”, a adăugat Cristian Popa.

Popa spune că în vremurile bune România a cheltuit mai mult decât trebuia, iar acum ne este greu să cheltuim cât alte ţări. „Cred că este important ca mediul privat să aibă în vedere că statul are capacitate limitată de finanţare şi să încerce să evite situaţii în care cere sute de mii de euro statului”.

 

 

Subiecte în articol: banca naţională titluri de stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri