Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Banca Transilvania a ajuns a doua bancă ca mărime din România

Banca Transilvania a ajuns a doua bancă ca mărime din România

de Daniela Ivan    |   

Rezultatele financiare ale băncilor listate la bursă ne-au adus surprize în acest an. Banca Transilvania (BT) a devenit a doua cea mai mare bancă din România, luând faţa francezilor de la BRD care au ocupat acest loc de mulţi ani.

Activele băncii din Cluj-Napoca erau, la finalul lui 2016, de 51,77 miliarde lei, în timp ce cele ale BRD s-au oprit la 50,65 miliarde lei.

Preluarea Volksbank în 2015 a contribuit la acestă performanţă, însă şi rezultatele bune ale băncii din ultimii ani au contribuit la aceast rezultat. Se pare că oficialii de la BT nu vor să se oprească aici.

”Cred că procesul de consolidare a pieței va continua şi suntem deschişi şi interesați de eventuale achiziții, dar orice decizie de acest tip va fi rațională, va trebui să facă sens pentru noi, respectiv să fie complementară şi să adauge valoare”, a precizat Horia Ciorcilă, preşedintele consiliului de administrație al băncii.

Subiecte în articol: banca transilvania bănci BT volksbank
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri