Este foarte ciudat că într-o economie în care business-ul e subordonat politicului te apuci să cercetezi fix extremitățile și nu nucleul dur.
Dar oricum ar fi asta implică ceva mai multă calificare decât să cercetezi anuitățile, sau practica de anuitate, precum cei care-l protejează pe consumator, deși așa cum observa Milton Friedman o problemă mai urgentă e cum să fie protejat consumatorul de stat!
Ceea ce mă miră e de ce nu sunt cercetate mai întâi cartelurile sindicale, care se cheamă exact așa.
Am fost de părere ani în şir că băncile ar trebui să finanţeze preponderent economia reală, nu persoanele fizice, dar pentru a putea să-și asume riscul era nevoie de reformă structurală, nu să se restructureze populaţia în locul companiilor. Cum însă politicul care dictează economicului nu a ţinut cont de astfel de opinii a fost gestionată mai departe cererea în locul ofertei, iar sediile băncilor supraexpuse la retail au devenit săli de jocuri şi case de amanet, integrate unele cu celelalte pe orizontală. Mai e un pic şi administratorii de la asociațiile de proprietari, în loc să meargă cu fondul de rulment să-l facă depozit bancar la parterul blocurilor unde se aflau sucursalele se vor duce să-l plaseze la „instituţiile” care au luat locul băncilor bazându-se pe experienţa de investitori la FNI.
Iar dacă ar fi să facem un recurs la istorie am vedea că în urmă cu un secol şi jumătate un monarh de neam german făcea ca zarafii şi cămătarii să cedeze locul bancherilor şi România să treacă de la alișverișuri pestrițe la monedă națională, burse și camere de comerț. Acum, din păcate, se produce fenomenul invers. În loc să trecem de la republică la monarhie, involuăm spre jamahirie, un spațiu vegheat de clanuri, dominat de reguli tribale, aşa cum răzbat ele dinspre „publicul” sălilor de jocuri, care au luat locul băncilor.
Sunt nevoit să fac din nou apel la „Psihologia Mulțimilor” a lui Gustave Le Bon, care sugerează că dacă în locul elitelor guvernează masele, forța lor se manifestă doar prin distrugeri. De aceea e o problemă când suntem conduși de oameni de rând și la fel de mare e paguba produsă de proștii lăsați să se îmbogățească. Atunci când fură cineva cu deficit de educație nu se întreabă cât să sustragă şi de unde.
Și totuși proștii apar „în context” după cum am precizat, în acela care se ghidează după zicerea „Peștele de la cap se împute”. Conducătorii românilor, din ce în ce mai slabi, aveau nevoie să pară deștepți și atunci au început să se înconjoare de oameni din ce în ce mai lipsiți de educație, pentru ca ei, demnitari cu doctorat, să pară spirite academice. Astfel se explică manelizarea societății și cum de își impun interlopii „valorile” - deveniţi „stâlpi” ai siguranţei societăţii - în loc ca aceștia să fie absorbiți cultural, după cum se vede în Statele Unite, de pildă. De aceea mergem înapoi, de la monarhie, la jamahirie și trib!
România încă republică, dar pe cale de a deveni jamahirie, este un loc ostil, penalizat pentru asta prin emigraţie. Au plecat în Occident mai mulţi români decât polonezi, dintr-o ţară cu o populaţie dublă! Dar în loc ca greşelile să fie asumate de politicieni şi să înceapă să fie administrată structural oferta în locul ajustării fiscale a cererii e substituită migraţia românilor cu „importuri” de indieni şi pakistanezi ca în timpul voievozilor feudali. Ca metehne vechi şi noi suntem o a doua Franţă, ceea ce reconfirmă „statutul” de mic Paris pentru Bucureşti.
Organizaţiile mafiote încasau taxe de protecţie din cartierele pe care le controlau. Dar nu-şi puteau permite să-şi omoare business-ul. De aceea, în perioadele dificile, relaxau fiscalitatea pentru a nu omorî găina cu ouă de aur. Spre deosebire de vremurile actuale în care politicienii, după ce elimină „impozitarea” paralelă acţionează precum un monopol, redenumesc taxele de protecţie accize şi nu le reduc în timp de criză, dimpotrivă le extind la întreaga populaţie. Nu îmi este foarte clar dacă mafia a înghiţit statul sau dacă acesta din urmă a preluat-o şi a devenit stat mafiot.
Apropo de cele spuse la început, despre ce te apuci să cercetezi. Ei bine, dacă din circa 50 de bănci, anterior şi din aproximativ 30, acum, s-ar ajunge, în viitor, să mai avem una, atunci ar fi mai clar că poziția dominantă îți permite să impui taxe private. Cam cum se vede și pe piața asigurărilor, și ea în plină consolidare, și pe care se observă cum asigurările obligatorii sunt, de fapt, niște taxe încasate de companii private. Din câte se observă, se pornește de la efect la cauză și nu invers, cum ar fi firesc. Marea întrebare este de ce avem atât de puțin capital și atât de puțină economie și concurență și de ce nu e anchetat exact cel care se face vinovat pentru asta.