x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FNSAR anunță organizarea celui mai mare protest al serviciilor publice de ambulanță în București

FNSAR anunță organizarea celui mai mare protest al serviciilor publice de ambulanță în București

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2026   •   09:48
FNSAR anunță organizarea celui mai mare protest al serviciilor publice de ambulanță în București
Protest FNSAR

Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) care reprezintă tot personalul din serviciile publice de ambulanță, anunță iminența declanșării celui mai amplu protest din istoria serviciilor publice de ambulanță. Acțiunea va avea loc în București, ca răspuns la profundele nemulțumiri ale angajaților față de noul proiect al Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Între motivele principale ale protestului, FNSAR enumeră tăierea sporurilor și scăderea veniturilor nete.

„Tăierea sporurilor: Proiectul actual de lege intenționează să reducă semnificativ procentele pentru sporul de tură, sporul pentru zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, sporul de gardă, precum și cel pentru condiții deosebit de periculoase.

Scăderea veniturilor nete: Coeficienții de salarizare propuși nu garantează menținerea veniturilor actuale pentru o mare parte a personalului, în absența adoptării majorărilor solicitate de sindicate.”, se arată într-un comunicat al FNSAR.

„Decizia finală privind data exactă și logistica protestului va fi stabilită imediat după finalizarea consultărilor dintre reprezentanții FNSAR și Ministerul Sănătății. În cazul în care propunerile legitime înaintate de federație nu vor fi integrate în textul de lege, calendarul manifestațiilor va fi făcut public de urgență.”, mai precizează comunicatul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×