Aşadar, după corecția văzută la nivelul personalului și unităților bancare corespunzătoare expansiunii retail-ului, băncile au trecut la creditarea cu precădere a sectorului corporate, fenomen însoţit şi de preluarea unor bănci mici, ce e posibil să se fi supraexpus pe partea de creditare a persoanelor fizice.
Datele statistice arată că în perioada menţionată creditul în lei adresat agenţilor economici s-a majorat cu 24 miliarde de lei, spre deosebire de o creştere cu 18 la nivelul populației. Luând în calcul ambele componente - lei și valută - creditul neguvernamental acordat companiilor a avansat cu 35 de miliarde, iar cel pentru populație doar cu 14, în măsura în care finanţările în valută destinate retailul au consemnat un recul de aproape patru miliarde.
Dacă în mai 2021 soldul creditului neguvernamental retail se plasa la 155 miliarde de lei, iar cel acordat companiilor la 141, 12 luni mai târziu corporate-ul se plasa la 176 miliarde, iar retail-ul la 169. Asta cu precizarea că finanţările corporate au devenit majoritare începând cu martie 2022 şi cu aceea, reiterez, că vorbim atât de împrumuturi în lei, cât şi în valută.
Reamintesc materialul de opinie anterior pe această temă: „Cine își asumă răspunderea pentru expansiunea în retail?”, pe care-l completez: sistemul bancar românesc a fost campionul „cost cutting-ului” în regiune. Numărul de angajați, cel de unități și costurile totale cu salariații s-au redus mai mult decât în Ungaria, Polonia sau Cehia.
Corecția în sistemul bancar din România a fost cea mai dură, deoarece s-a dezvoltat haotic. Fără să se raporteze la fundamente clare. Și când discutăm de o comparație cu țările estice menționate avem în vedere state cu o putere de cumpărare cu cel puțin 60% mai mare.
România a avut cea mai proastă expansiune a retail-ului dintre statele enumerate, având în vedere dimensiunea veniturilor (serviciul datoriei), dezvoltarea piețelor (educația financiară) și oferta internă (dependența de importuri). Serviciul datoriei și adâncimea piețelor converg spre expertiza slabă a riscului, văzută în neperformanță. Dar aceasta nici nu avea cum să fie una bună având în vedere cum am intrat în UE doar pe considerente politice. Iar lichiditatea care a ajuns pe piață după integrare s-a transmis în salarii, pe baza cărora oamenii au contractat credite de retail.
Din păcate, pactul politic s-a „răzbunat” în cele din urmă pe debitori, care s-au pomenit cu salariile tăiate, dar cu credite la fel de mari. Iată de ce discutăm nu numai de lipsă de educație financiară, ci și de expertiză slabă a riscului la bănci legată de factorii fundamentali.
De fapt, nici nu ştiu dacă problema s-a concentrat neapărat la excesul de credit retail, cât au fost atribuite în prea mică măsură finanţări corporate.