Lecția de limba română este condusă de antropologul Gheorghiță Ciocioi: „Nu doar banii în sine nasc controverse, ci și numele lor (în românește). Dicționarul tezaur stă mărturie. Prin «tălmăcirile» înregistrărilor în limba română se încearcă să se facă lumină. Studiile, articolele despre când să fi început românii să folosească numele de «ban» nu sunt nici ele deloc puține. Concluzia, după ce se constată că suntem singurii care folosim acest nume pentru bani (în nerândul lumii - nici latinii, nici grecii, nici germanicii, slavii, ori maghiarii nu îl cunosc, în afara câtorva sate răzlețe din Polonia, ce au împrumutat acest nume prin contactul strâns cu românii în decursul veacurilor): etimologie necunoscută”.
Echivalare, schimb, măsură
Termenul trebuie să aibă însă niscaiva rădăcini, nu? Din nou Gheorghiță Ciocioi: „Dacă unii cercetători pornesc de la daci și latini, alții ajung să pună pe seama «banilor» (nume persano-avar, ajuns odată cu instituția dată în spațiul maghiar și mai apoi în cel slav și românesc) olteni emiterea târzie a unor monede - de unde s-ar trage și numele acestora”. Și, e corect? „Numele nu ar putea fi atât de vechi, după cum nu ar fi putut fi folosit de români abia de pe la 1550, când se crede, fără vreun temei, că s-ar fi emis primele monede («bani»). În fapt, numele în sine se referă mai degrabă la o echivalare, un schimb, o măsură, un preț al unor mărfuri/ unui produs (în procesul de vânzare-cumpărare), ori atunci când vine vorba de un serviciu/slujire etc.”.
Paralele vin dinspre Persia
În continuare: „Un exemplu mai apropiat în sensul dat: cunoscutele «parale» (bulgarii au rămas și astăzi cu ele, spunând de veacuri banilor - «pari»). Cu siguranță, la noi, «paralele» au avut felurite valori, termenul a cunoscut o evoluție etc. În turcă, «para», cuvânt împrumutat din persană - «pāre» -, cu înțelesul de a compensa/echivala/măsura a ceva/datorie pentru un lucru/serviciu - a păstrat acest înțeles, extins asupra monedei/hârtiei de valoare. Termenul vechi persan e provenit din verbul avestan «par» - a da drept plată (Pokorny, Indogermanisches Etym. Wörterb. p. 816-817). Așadar, o măsură, un preț, «precium», pe care îl aflăm în Codex Cumanicus cu echivalentul persan «bagha».
La contactul cu pecenegii
Mai mult: „Begh (tot în același loc, în persană) e transliterat și citit de către Monchi-Zadeh ca «bai» (Monchi-Zadeh 1969: 48), cu înțelesul de plată, bani (socotit de unii cercetători termen cu rădăcini arabe, dar trecut mai apoi din persană în mai multe limbi turcice - cumană, protobulgară, pecenegă)”. Revenind la banii românilor... „Cel mai probabil la contactul cu pecenegii românii vor începe să folosească numele de «ban» pentru prețuirea/prețul bunurilor și serviciilor. Cu sensul de «preț»/ valoare a ceva termenul este cunoscut și astăzi în mai multe limbi și dialecte turcice urmașe ale kipceak - folosite de seminții cu ai căror strămoși românii au avut contact direct, pe propriul teritoriu, vreme de aproape patru veacuri: baa’ - preț, cost, echivalare valoare (kârgâză); баға/baha’n - preț, valoare, taxă (kazahă) etc. Această «echivalare» («precium») va fi preluată, deci, în urmă cu un mileniu (începând cu anul 900 d.Hr.), și de români. Singurii din zonă cu «bani»”. Complexă istorie!
Ce înseamnă, de fapt, „a ocroti”?
„Astăzi, cu sensul de a păzi, feri de ceva/cineva, proteja, apăra, lua în pază, expresia «a ocroti» este la origine un termen slav: «okrotiti». Înțelesul este, chiar și în limbile slave moderne, cel de «a îmblânzi». Așadar, o ocrotire prin îmblânzirea cuiva, a ceva, împrejurărilor. Un ajutor dat în acest fel”, sintetiza etnologul Gheorghiță Ciocioi. În plus: „Născătoarea de Dumnezeu («Ocrotitoarea»), de pildă, îi ocrotește pe oameni îmblânzind mânia cea dumnezeiască, ori făcându-le favorabil pe cineva anume în strâmtorările lumii. Omul blând («krotăk», în sl.), altfel, e păzit prin blândețea sa de multe rele”.
Stolojan din lăstăriș
Dar numele „Stolojan” ce semnificații ascunde? „Este un nume considerat la noi, în mod greșit, ca tălmăcindu-se din slavă prin «o sută de izvoare calde». În fapt, Stolojan este format din termenii stol/stvol = partea de sus a unei plante/lăstar de copac din care răsar frunzele ori ramurile și «lujan» = rădăcină cu lăstarii iviți din aceasta, formând un tufăriș. În română, termenul sud-slav «lujan» a dat «lujer» (trecut în DEX ca având etimologie necunoscută). Stolojan are deci înțelesul de «cel dinspre locul în care crește lăstărișul», ori «lăstarul», cei doi termeni din slavă «conturând» cât mai limpede realitatea unui loc”.
De unde vine „Colentina”
„Numele râului de 100 km, ce trece prin partea de nord-est a Bucureștiului (pe lângă fosta așezare Colentina - astăzi, nume de cartier), inițial Colintină, provine din Nicolae - apreciază etnologul Gheorghiță Ciocioi. Asemenea diminutivelor Colina/Colină, Colintină e un nume slav și românesc pentru Nicolae. A se vedea și Nicolină, Nicolaină, Colintea etc. De ce va fi fost numită cândva «apa (lui) Colintină», greu de spus astăzi…”.
Rațiu, sârb cu numele
„Rațiu este un nume ajuns în Ardeal pe filieră maghiară. Raț, Rațiu (Rácz) se tălmăcesc prin Sârbul, vechiul nume al Serbiei fiind Raška. Horvat (Horváth) este numele maghiar pentru Croatul, iar Oroș (Orosz) pentru Ruteanul/Rusu”, a mai menționat Gheorghiță Ciocioi.
Buftea, ce nume sinistru!
Localitate cu palat (al familiei Stirbey, cândva), Buftea are și un nume de poveste (cum altfel?): „Se folosea în trecut și sub forma Buhtea (a se vedea alternanța h-f-v: viclean/hiclean, de pildă). În tălmăcire din medio-bulgară, Buhtea = om care strigă asurzitor, sinistru, Zbierea, Buhnea. Nume format din buh + tea. «Buh» este o formă verbală din «buham» - a face precum bufnița (buhal = bufniță). Cel mai probabil, ar putea fi vorba de un moșier cu acest nume, care a cumpărat vechea vatră/moșia fostului sat Mănești de pe Colentina, dând numele localității de astăzi”.
Naidin, pruncul găsit
„Naidin - a mai arătat Gheorghiță Ciocioi - este un nume slav intrat și în limba română, în strânsă legătură cu obiceiul popular al «aflării» unui prunc”. Mai limpede: „Naiden/Naidin (din «naiden») = «găsit». Nou-născutul era «aruncat», dacă ceilalți copii din familie muriseră anterior. Supraviețuirea și sănătatea pruncului cereau neapărat a i se schimba «soarta» prin «aflarea» lui. Este un nume des întâlnit la sud de Dunăre, ceva mai rar în Răsăritul slav (Naidin, Naidenka Naidenov, Naidenovski Naidenovici etc.)”.
Speranța Nadia
Dar „Nadia” ce miez are? „Nadia vine din Nadejda (slavă) - nădejde, speranță. Una din fiicele Sfintei Sofia, Sfânta Elpis, a purtat acest nume”, a reliefat Gheorghiță Ciocioi.
Caraliu, ce sâcâitor!
„Caraliu” este un termen folosit de români pentru a numi, în argou, un polițist. Cum a ajuns însă să fie preluat în limba română? Gheorghiță Ciocioi: „Se presupune că originea sa este limba țigănească. În fapt, cuvântul dat a fost preluat în mai multe limbi balcanice din turcă, devenind chiar nume de familie la sud de Dunăre. Karali (tc.) - om suspicios, care te bănuie insistent de o faptă anume”.
Caceamac, la sud de Dunăre
„Caceamac” ce înseamnă? „Este un nume dat în Bulgaria, cu precădere, românilor sud-dunăreni, dar și bulgarilor - ajuns la noi în mai multe județe prin migrarea unor comunități din Balcani, după 1800 (Dâmbovița, Ilfov, Olt etc.). «Caceamac» în bulgară este numele mămăligii. Cu referire la faptul că cineva consumă adeseori mămăligă («mămăligar»)”.
„Numele (n.r. - de ban) în sine se referă mai degrabă la o echivalare, un schimb, o măsură, un preț al unor mărfuri/unui produs (în procesul de vânzare-cumpărare), ori atunci când vine vorba de un serviciu/slujire etc.”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Cel mai probabil la contactul cu pecenegii românii vor începe să folosească numele de «ban» pentru prețuirea/prețul bunurilor și serviciilor”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Buftea» se folosea în trecut și sub forma Buhtea. În tălmăcire din medio-bulgară, Buhtea înseamnă om care strigă asurzitor, sinistru, Zbierea, Buhnea”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele râului de 100 km, ce trece prin partea de nord-est a Bucureștiului (pe lângă fosta așezare Colentina - astăzi, nume de cartier), inițial Colintină, provine din Nicolae”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Caceamac» în bulgară este numele mămăligii”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog