Jurnalul.ro Special Statul le dă elevilor bani pentru mers o singură zi la școală

Statul le dă elevilor bani pentru mers o singură zi la școală

de Diana Scarlat    |   

Problema navetei elevilor influențează în continuare fenomenul abandonului școlar. Banii pe care îi primesc elevii de la școală pentru decontarea abonamentelor la microbuz sau tren pot acoperi, în multe cazuri, o singură cursă cu taxiul. Ministerul Educației nu a făcut niciodată o cercetare de teren, pentru a vedea cum se descurcă elevii care fac naveta.

Dacă situația celor din ciclurile primar și gimnazial este ceva mai bună, acolo unde transportul elevilor se face cu microbuze școlare, liceenii trebuie să se descurce cum pot. De foarte multe ori ei sunt puși în situația de a găsi metode alternative de transport, pentru că sunt foarte puține microbuze, prea aglomerate, în care nu se pot urca. Dacă plătesc taxiul, toată suma alocată de stat pentru transport se poate cheltui la o singură cursă. În această situație se află circa 20% din populația școlară, adică elevii de liceu din mediul rural.

Ministerul Educației analizează cifre și statistici, în timp ce situația reală a elevilor din România nu poate fi rezolvată. Liceenii care trebuie să se deplaseze în fiecare zi din mediul rural către un oraș apropiat, unde se află unitatea de învățământ la care sunt înscriși, ar trebui să folosească un microbuz sau un tren. 

În zonele cele mai sărace ale României, dacă mai ajunge trenul, vine o dată pe zi, iar elevii trebuie să se adapteze programului operatorului feroviar. Acolo unde nu este nici tren se presupune că elevii vor merge cu microbuzul. Dar nici microbuze nu prea mai sunt, iar orarul nu poate fi modificat doar pentru a prelua fluxul de călători din timpul anului școlar. 

La liceele din orașul Mangalia merg zilnic zeci de elevi din localitățile învecinate. Satul 2 Mai este un caz fericit, pentru că elevii au un microbuz la 30 de minute. Cei din Vama Veche au doar unul pe oră, la fel ca și cei din Limanu.

Banii de abonament, la o singură cursă

Ioana și Andreea sunt eleve la același liceu din Mangalia și de săptămâna aceasta au început să se confrunte cu problemele transportului. „Marți am încercat să luăm microbuzul, dar era foarte aglomerat și l-am sunat pe tata să ne ducă la liceu, dimineață. Când am terminat orele ne-am dus în stația de microbuz, dar nu ne-am putut urca, pentru că era foarte aglomerat și au rămas foarte mulți oameni jos, să-l aștepte pe următorul, deci tot nu ne puteam urca, dacă mai așteptam o jumătate de oră în stație. Am luat împreună un taxi. A costat 45 de lei până acasă”, spune Andreea, care este în clasa a IX-a. 

Ea se confruntă de anul acesta cu problema transportului, dar prietena ei, Ioana, este în clasa a X-a și a mai trecut prin așa ceva. „Pe jos nu putem să mergem, pentru că sunt 14 kilometri și ar trebui să trecem podul, pe lângă mașini. Dacă nu avem cum să ne urcăm în microbuz, luăm taxiul sau rugăm pe cineva să ne ducă. De multe ori mergem mai mulți, în grupuri, ca să împărțim banii. După școală mai stăm în Mangalia, să prindem o oră la care microbuzul nu e aglomerat, dar de multe ori eu ajung foarte obosită acasă și nu mai am puterea să-mi fac temele, dacă după ce termin școala mai stau trei sau patru ore în oraș”, spune Ioana.

Cei 45 de lei pe care fetele din satul 2 Mai îi plătesc pe o singură cursă cu taxiul între liceu și casă reprezintă exact suma alocată de stat pentru transportul lor pe o lună. Practic, statul plătește o zi de școală pentru fiecare elev din mediul rural care este în această situație. 

Soluții alternative, nefiscalizate și periculoase

Cei mai mulți apelează la „ia-mă, nene”, cu riscuri extrem de mari care s-au adus în discuție o singură dată, când au fost răpite și ucise două adolescente de la Caracal, în anul 2019. Atunci s-a constatat că există o problemă legată de transportul care lipsește din multe zone ale României, dar nu s-a găsit nicio soluție.

În timpul pandemiei, firmele de transport rutier de persoane au fost păgubite de stat, prin anularea contractelor pe care deja le aveau pentru transportul elevilor. Nu li s-au acordat despăgubiri și nu s-au găsit soluții pentru menținerea lor. Multe au dat faliment, în ultimii trei ani, altele și-au restrâns foarte mult activitatea.

Situația se înrăutățește

În acest moment, situația transporturilor rutiere de persoane este mult mai gravă decât în 2019, când deja transportatorii cereau sprijin din partea statului, pentru a mai putea rezista pe piață. Între timp s-au adăugat mai multe probleme, inclusiv creșterea inflației, majorarea facturilor la utilități, creșterea costurilor cu forța de muncă, scumpirea carburanților, a polițelor RCA, creșterea costurilor de întreținere a mașinilor etc. Iar de anul viitor vor crește și mai mult aceste costuri, în timp ce prețul biletelor și al abonamentelor nu poate acoperi costurile. 

Firmele de transport care sunt folosite și de elevii de liceu în timpul anului școlar ar trebui să aibă mai multe autobuze disponibile și mai mulți șoferi angajați, dar nu se pot face angajări doar pentru perioada în care se face școală, fiind incluse și mai multe vacanțe, timp în care fluxul de călători scade și mașinile ar trebui să circule goale.

Problemele nici nu sunt cunoscute de instituții

Nici Ministerul Educației, nici Ministerul Transporturilor sau Ministerul Familiei nu au încercat, în ultimii ani, să găsească o soluție comună pentru a-i ajuta realmente pe elevi să meargă la școală. Ministerul Educației este instituția care ar fi trebuit să cunoască problema elevilor de liceu din mediul rural și să caute o rezolvare, apelând la firme de transport. 

Mai mulți patroni de firme de transport rutier de persoane spun că au încercat, până în 2020, să ofere astfel de soluții, dar nu au avut cu cine discuta din partea Guvernului, apoi au renunțat, pentru că au înțeles că nu se dorește o astfel de soluție.

În 2020 a fost un mare scandal legat de decontarea transportului pentru elevii care au fost obligați să nu mai meargă la școală. Statul a vrut să deconteze doar cursele efectuate, deși firmele au explicat că nu vor face față cheltuielilor, dacă le scade brusc și neanunțat fluxul de călători, în funcție de evoluția pandemiei. 

Suplimentarea flotei nu se poate face

În satul 2 Mai, unde încă sunt turiști la malul mării, aceleași microbuze ar trebui să fie folosite atât de elevii care fac naveta la liceu, cât și de cei care lucrează în Mangalia sau în Constanța, și de turiști. Firma care operează pe această rută de transport rutier și-a făcut calculele în așa fel încât să nu dea faliment, pentru că suplimentarea cu un număr mai mare de microbuze și de șoferi înseamnă dublarea sau triplarea costurilor firmei, în timp ce încasările nu sunt garantate pentru transportul elevilor. 

Chiar dacă ar vrea să suplimenteze, ar mai fi o problemă legată de legislație, pentru că ar trebui să se facă licitații pentru mai multe curse pe zi. Și totuși, 2 Mai este un caz fericit, pentru că în sute de alte localități nu sunt nici măcar atât de multe microbuze pe zi.

Cele mai multe sate din România au una sau două curse dimineața și una sau două seara. Elevii care fac naveta în astfel de situații sunt aproape obligați de stat să apeleze la autostop sau la cunoscuți care să-i transporte nefiscalizat, fără a putea să folosească banii dați de școală pentru decontarea drumului. Cei mai mulți se descurcă dacă părinții au mașină personală și-i pot transporta pe banii lor. 

În timp ce reducerea abandonului școlar e declarată problemă prioritară, statul nu știe nici măcar cum ajung elevii din mediul rural la liceele din orașe. Doar cei care au mașini personale se pot descurca, dar fără a putea deconta.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: bani transport elevi microbuz scolar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri