Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat din Călărași, reținut după ce ar fi agresat sexual două fete pe care le medita

Bărbat din Călărași, reținut după ce ar fi agresat sexual două fete pe care le medita

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 52 de ani a fost reținut de polițiștii din Călărași, fiind cercetat pentru că ar fi agresat sexual două fete pe care le medita.

Conform IPJ Călărași, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, bănuit de agresiune sexuală.

Din cercetări a reieșit că, în luna martie a anului 2023 și în luna februarie 2024, în timpul orelor de meditație pe care le oferea la domiciliu, bărbatul ar fi atins în scop sexual două tinere, de 14 și 17 ani.

Marți, polițiștii au făcut o percheziție la domiciliul bărbatului, fiind ridicate mai multe bunuri de interes cauzei, precum și 4 telefoane, 2 laptopuri, 2 camere video, 2 tablete și o cameră de supraveghere.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: agresiune meditator
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri