Jurnalul.ro Ştiri Externe Barnier, mână liberă pentru Brexit

Barnier, mână liberă pentru Brexit

de Şerban Mihăilă    |   

Cele 27 de state ale UE (fără Marea Brita­nie) au adoptat, ieri, mandatul de negociere pe care-l încredințează negociatorului-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în vederea desfășurării tratativelor cu Londra pentru convenirea condițiilor retrage­rii Regatului Unit din blocul comunitar. 

„Uniunea Europeană cu 27 de state adoptă oficial liniile directoare ale negocie­rilor pentru Brexit, desemnează Comisia ca negociator și autorizează deschiderea nego­cierilor”, a anunțat pe Twitter președinția malteză a Consiliului UE, citată de AFP. Mandatul acordat de către statele membre este „ferm și clar”, a scris tot pe Twitter negociato­rul-șef adjunct, Sabine Weyand. Numit negociator-șef pentru Brexit la o lună după referendumul prin care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană, Michel Barnier și-a format deja echipa și efectuează numeroase vizite în cele 27 de state pentru a se întâlni cu liderii statelor membre. Liniile directoare ale acestor tratative, care schițează poziția ce va fi susținută la discuțiile cu guvernul britanic, precum și obiectivele care vor fi urmărite de blocul comunitar în cadrul acestor negocieri, au fost aprobate de liderii europeni la summitul extraordinar desfășurat pe 29 aprilie la Bruxelles. Atunci au fost stabilite trei dosare pe care blocul comunitar le dorește soluționate pentru o retragere „ordonată” a Marii Britanii din UE, respectiv drepturile cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie, precum și ale britanicilor din statele UE, soluționarea chestiunilor financiare și clarificarea situației noilor frontiere externe, mai ales a celei dintre Irlanda și Irlanda de Nord. 

Subiecte în articol: Michel Barnier brexit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri