Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Am o listă cu 12 parlamentari PMP pe care PSD îi avea ca ţintă, niciunul nu a acceptat târgul

Băsescu: Am o listă cu 12 parlamentari PMP pe care PSD îi avea ca ţintă, niciunul nu a acceptat târgul

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a susţinut marţi că are o listă de 12 parlamentari PMP pe care PSD ar fi încercat să-i racoleze în perspectiva moţiunii de cenzură, însă niciunul dintre ei nu a fost de acord cu târgul propus de social-democraţi, Băsescu adăugând că, din analiza sa, PSD nu are voturile necesare pentru a trece moţiunea. 

"Eu am avut ieri o listă cu 6 parlamentari pe care îi aveau ca ţintă (cei de la PSD -n.r.). Astăzi lista s-a mărit la 12 şi niciunul nu a fost de acord cu târgul propus de PSD. Nu le-am promis nimic să stea. Eu nu am ce să le promit", a afirmat Traian Băsescu într-o conferinţă de presă. 

Întrebat dacă pe el au încercat să-l convingă cei de la PSD să voteze moţiunea, Băsescu a răspuns: "Nu. Se pare că nu au vocaţia lucrurilor inutile". 

El a susţinut că PSD a reuşit să convingă un singur parlamentar să se alăture, pe Octavian Goga. 

"Au reuşit să-l convingă pe domnul Goga să se înscrie în PSD contra promisiunii că îl vor face preşedinte al organizaţiei PSD Covasna şi pentru soţie o funcţie la Transelectrica, acesta este motivul pentru care s-a şi făcut plângere penală. Este singurul parlamentar", a adăugat Traian Băsescu. 

El a reiterat faptul că parlamentarii PMP nu vor fi în sală la dezbaterea moţiunii şi nu vor vota, susţinând că PSD nu are voturile necesare să treacă moţiunea. 

"Nu vom participa, nu vom fi în sală la dezbaterea moţiunii şi nici la vot, dacă el se va da mâine, pentru că după părerea mea PSD nu are voturile cu care să treacă moţiunea de cenzură. Este o analiză proprie, nu am foarte multe elemente. Vom participa, însă, la numărătoarea voturilor, vom avea un reprezentant în comisia de numărare pentru a participa la securizarea numărării voturilor la moţiunea de cenzură", a explicat Băsescu. 

Vor fi desemnaţi vorbitori din partea PMP la moţiunea de cenzură pentru a exprima punctul de vedere al partidului. 

"Pentru asta socoteşti câte minute ai şi desemnezi unul sau doi vorbitori, nu trebuie să vii cu toată armata în sală. Şi noi vom face acelaşi lucru. Nu vom rata minutele", a adăugat Băsescu.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: basescu pmp pnl
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri