Traian Băsescu a declarat că niciunul dintre șefii SRI sau DNA - Maior, Coldea sau Kovesi, numiți chiar de el, nu au venit să-i spună că au semnat un protocol secret.
"Am impresia că acum SRI s-a izolat de instituții, pentru că nu mai vrea sa fie implicat în scandaluri. Este o mare eroare. Ar fi nepermis să știe lucruri importante și să nu le transfere DNA, parchetului. Ar fi foarte grav. S-a făcut atâta scandal în jurul cooperarării dintre SRI și instituții încât s-a ajuns aici. Protocoalele secrete au fost o operațiune absolut secretă. Eu am numit-o pe Kovesi, pe Maior și pe Coldea, ei, niciunul dintre ei n-a venit să-mi spună că a semnat un protocol secret", a declarat Traian Băsescu la Realitatea TV.