Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, pentru Iohannis: „Nu ai adus nimic, mă, băiatule!”

Băsescu, pentru Iohannis: „Nu ai adus nimic, mă, băiatule!”

de Ion Alexandru    |   

Atac fără precedent al lui Traian Băsescu la adresa lui Klaus Iohannis, după ce președintele a anunțat, ieri, că s-a luptat la Bruxelles, în negocieri, pentru ca România să primească o sumă cât mai mare de bani europeni pentru relansare economică, din cauza crizei cauzate de pandemia de coronavirus. Klaus Iohannis a precizat că a obținut 80 de miliarde de euro, bani care vor fi alocați României în următorii 7 ani. 

Într-o emisiune televizată, Traian Băsescu, fost președinte și candidat la Primăria Capitalei, a susținut, în termeni duri, că Iohannis nu a obținut nimic la negocieri, ci banii au fost alocați României printr-un algoritm. Însă Traian Băsescu, europarlamentar PMP, spune că nu Iohannis a obținut banii prin negocieri, ci România, printr-un algoritm. “Nu ai adus nimic, mă, băiatule. Banii sunt alocati pe algoritmi, nu pe negocieri. Insistă cu această minciună cu un tupeu incredibil. Cât de ridicol poți să fii să te duci să inaugurezi o linie de tren de 12 metri și doar el să se dea?!. Îi anunț, pe el și pe Orban, că tocmai mi-am zugrăvit casa, dacă vor să vină la o inaugurare, pot să vină, că e o lucrare importantă. Tăiem o panglică, e o lucrare importantă”, a spus Traian Băsescu.

 

Amenințări cu moțiunea

Iar lucrurile nu se opresc aici, Băsescu s-a lansat într-un atac fără precedent și la adresa lui Ludovic Orban, după ce premierul a chemat agențiile de rating să retrogradeze România, pentru că Parlamentul a decis majorarea pensiilor. Candidatul PMP a anunțat că formațiunea pe care a înființat-o ar putea pune umărul, data viitoare, la o moțiune de cenzură pentru debarcarea lui Orban de la Palatul Victoria.



 

Subiecte în articol: Traian Băsescu Klaus Iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri