Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Romania se va prăbuşi dacă în paralel cu împrumuturile pentru plata pensiilor nu se vor face investiţii

Băsescu: Romania se va prăbuşi dacă în paralel cu împrumuturile pentru plata pensiilor nu se vor face investiţii

România se va prăbuşi dacă în paralel cu împrumuturile pentru plata pensiilor nu se vor face investiţii, iar PMP susţine Guvernul Orban dar îi cere să utilizeze banii europeni ca o compensaţie a împrumuturilor care trebuie făcute pentru pensii, a declarat vineri fostul preşedinte Traian Băsescu, europarlamentar al formaţiunii.


"Situaţia de acum nu e roză dar nu era o situaţie necunoscută Pe mine mă şochează aproape să-i văd cu ingenuitate venind la televizor spunând ce gaura avem sau o să avem la pensii. Oricine ia expunerea de motive la legea pensiilor, pe care cu onor şi Opoziţia a votat-o, nu ştiu dacă noi am votat-o, scrie: În anul 2019 deficit 8 miliarde, în anul 2020 deficit 24 de miliarde, în 2021 - 53 de miliarde şi în 2022 - 81 de miliarde. Dacă le adunaţi, ies 136 de miliarde (...) Deci când s-a votat legea pensiilor a trecut prin Parlament cu expunerea de motive pusă pe masă, au avut-o toţi. Aşa că de ce om plânge de surprize? Rugămintea mea este să ne menţinem linia de partid care îşi bazează afirmaţiile pe realităţi. Că nu ţin multă vreme poveştile când te faci că nu ştii realitatea, şi îndrugi verzi şi uscate la televizor. Deci deficitul la pensii s-a ştiut. Aşa că problema pe care şi-o pun acum nu poate fi cum a apărut deficitul, ci cum finanţezi deficitul. Iar finanţarea deficitului nu se va putea face decât din împrumuturi. Aici ele vor trebui luate pentru că înţeleg că toată lumea e de acord, de la preşedinte, premier, miniştri din guvern că nu se va mai modifica legea pensiilor, dar Romania se va prăbuşi dacă în paralel cu împrumuturile pentru plata pensiilor nu e vor face investiţii", a declarat Băsescu, la Consiliul Naţional al PMP de la Sinaia.

Potrivit fostului şef de stat, "nu poţi să trăieşti cu o ţară numai împrumutând, trebuie să şi pui ceva lângă împrumuturi, şi acel "ceva" sunt investiţiile din bani europeni care stau neutilizaţi".

"Cheia succesului Guvernului Orban este dacă va utiliza banii europeni pentru investiţii, creare de locuri de muncă pentru a compensa împrumuturile pe care trebuie să le facă pentru legea pensiilor. Într-adevăr, legea pensiilor trebuie pusă în aplicare, aici aş vrea sa nu fim demagogici, se trăieşte rău la nivelul pensionarilor cu pensii mici în mod deosebit. Şi o soluţie trebuie găsită. (...) Ceva la pensii trebuia făcut. Sigur, nu discutăm aici de pensiile speciale care, dacă Guvernul şi-ar fi respectat cuvântul. Trebuiau tăiate din prima şedinţă de guvern şi trecut la pensie funcţie de contributivitate. Acum nu ştiu dacă veţi adopta acest ton şi aceasta discuţie care nu ne neaparat cea mai aducătoare de voturi dar poate fi aducătoare de respect pentru cei care vor adevărul în politică şi nu minciuni Şi eu cred că aceasta poziţie da pensii, cu condiţia obligatorie a relansării investiţiilor pentru că avem resursă care nu trebuie împrumutată, e la dispoziţia României. Totul e ca Guvernul să îmbunătăţească capacitatea administrativă, de a gestiona proiecte, de a le face să se întâmple. Adică trebuie trecut de bănoasa faza a studiilor de fezabilitate, bănoasă pentru cei care le comanda şi cei care le primesc. Trebuie ajuns la proiectare şi execuţie Cele mai multe ministere nu trec de faza de studii de fezabilitate. (...) Noi sprijinim Guvernul Ludovic Orban, dar îi vom cere să facă acest lucru, să utilizeze banii europeni ca o compensaţie a împrumuturilor care trebuie făcute pentru pensii", a spus Traian Băsescu.

El a susţinut în context că "marele avantaj al PMP" este că acest "partid nu poate fi agăţat de nicăieri".

"Este un partid nou, şi aş vrea să-l menţineţi neagăţabil. Atât cat de poate. Sigur, când vor trebui făcute compromisuri, vor trebui făcute, că politica printre altele mai e numită se mai numeşte şi arta compromisurilor. Dar compromisuri în interes naţional, adică să pui un guvern, să ai o stabilitate guvernamentală, să ai o stabilitate a majorităţi parlamentare Sunt zone în care în toată lumea civilizată se fac compromisuri. (...) Campania ar fi bine să fie coordonată de la nivel naţional, şi din punct de vedere al cheltuielilor şi din punct de vedere al mesajelor", a menţionat Traian Băsescu. AGERPRES

Subiecte în articol: Traian Băsescu pensii Investitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri