Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu solicită DEMISIA Ministrului Justitiei: ”Oare va fi suficient?”

Băsescu solicită DEMISIA Ministrului Justitiei: ”Oare va fi suficient?”

Traian Băsescu este de părere că Liviu Dragnea a procedat corect prin decizia de a retrage ordonanţa de urgenţă prin care s-a modificat Codul Penal. Fostul preşedinte solicită şi demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, deşi nu este convins că protestatarii vor fi satisfăşuţi cu aceste două măsuri.

"Oare va fi suficient ?

Până la urmă Dragnea a înţeles că trebuie să retragă ordonanţa de urgenţă pentru a diminua tensiunea din societate, dar şi pentru aducerea Codului Penal în Parlament spre a i se aplica necesarele corecţii impuse de hotărârile CCR şi de Directiva 343/2016 a UE.

Mă tem însă că nu va fi suficient. Foarte probabil, la pachet cu retragerea ordonanţei va trebui pus la pachet şi pămpălăul Ministru al Justiţiei Florin Iordache .Categoric, Florin Iordache nu mai poate rămâne ministru.

Şi iarăşi mă întreb : va fi suficient pentru ca oamenii să se retragă din stradă ?

PS – Eu încă nu am un răspuns. Dar poate îmi spuneți voi părerea voastră", scrie Băsescu pe Facebook.

Subiecte în articol: traian basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri