Jurnalul.ro Ştiri Locale Victimă bătută până la moarte pe o stradă din Timișoara, patru bărbați arestați

Victimă bătută până la moarte pe o stradă din Timișoara, patru bărbați arestați

de Redacția Jurnalul    |   

Patru bărbați au fost arestați, iar o femeie este în arest la domiciliu după ce au bătut o altă persoană, pe o stradă din Timișoara, până când victima a decedat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a transmis, luni, că a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de cinci inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

„În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 1 aprilie 2023, în intervalul orar 20:42 – 21:00, în zona străzii Ofcea din municipiul Timișoara, inculpații ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele, ar fi imobilizat-o și ar fi călcat-o cu piciorul pe cap, violențe soldate, la scurt timp, cu decesul acesteia. În data de 2 aprilie 2023, inculpații au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care dispus luarea măsurii arestării preventive, față de inculpații C.A.-C., K.K.-Z, M.V. și M.R.-I.-L. și luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, față de inculpata I.M.-S., pentru o perioadă de 30 de zile”, potrivit Parchetului.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bataie mort timisoara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri