Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie într-o cumună din Iași: Un bărbat de 70 de ani a fost găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de flăcări

Tragedie într-o cumună din Iași: Un bărbat de 70 de ani a fost găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de flăcări

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 70 de ani a fost găsit carbonizat într-o casă din localitatea Cozmești, județul Iași, care a fost cuprinsă de un incendiu sâmbătă dimineața.

Potrivit ISU Iași, la ora 3.36 a fost semnalat prin apel la 112 un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Cozmești, cu o posibilă victima surprinsă în interior.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție și stingere, o autospecială pentru transportul apei, un echipaj de prim ajutor calificat și echipajul de TIM.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, fără posibilitatea propagarii la alte locuințe.

În timpul intervenției, echipajul de căutare-salvare a găsit în casă o victimă carbonizată. Este vorba de un bărbat de 70 de ani. La locul intervenției a fost asistată medical pentru atac de panică o femeie de 74 de ani, care însă a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise, susțin pompierii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: barbat carbonizat iasi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri